Prima pagină » Actualitate » Noul premier al Moldovei anunță poziționarea țării: „NEUTRALITATEA nu ne asigură securitatea”

Noul premier al Moldovei anunță poziționarea țării: „NEUTRALITATEA nu ne asigură securitatea”

Noul premier al Moldovei anunță poziționarea țării: „NEUTRALITATEA nu ne asigură securitatea”

Dorin Recean, noul premier al Republicii Moldova, a declarat în plenul Parlamentului de la Chișinău că statutul de neutralitate al țării reprezintă un instrument de politică externă care s-ar putea să nu mai funcţioneze în viitorul apropiat.

Din acest motiv, este necesar ca țara să își consolideze capacitatea de apărare, a transmis primul-ministru.

Dorin Recean a făcut aceste precizări în prezentarea programului său de guvernare.

Recean: „Nu trebuie să confundăm apărarea cu neutralitatea”

Nu trebuie să confundăm apărarea cu neutralitatea. Neutralitatea nu ne asigură securitate în caz de agresiune. Dacă nu depunem efort pentru a consolida capacitatea de apărare, atunci ce facem?! Vine agresorul, dar noi ne luăm valizele şi fugim? Nu cred că este normal”, a declarat Dorin Recean.

Înainte să fie instalat premier, Recean a fost secretarul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

Pe parcursul a peste 30 de ani, unii politicieni moldoveni au promovat narativul precum că, „dacă suntem neutri, atunci automat suntem şi apăraţi”, ceea ce reprezintă un fals, consideră Recean. În acelaşi timp, el a declarat că Republica Moldova este supusă atacurilor hibride din partea Federaţiei Ruse. În toamna anului trecut au avut loc mai multe atacuri de acest gen, iar autorităţile de la Chișinău se aşteaptă ca intensitatea acestora să crească în perioada următoare. Totuși, instituţiile statului sunt pregătite să facă faţă provocărilor.

„S-au cheltuit sume enorme furate anterior de la cetăţeni pentru ca să se influenţeze procesele politice de la Chişinău şi să răstoarne guvernarea” – Dorin Recean

Recean a făcut referire la partidul controversatului afacerist Ilan Şor, care se ascunde în Israel după ce a fost învinuit de delapidarea şi spălarea a peste 5.000.000.000 de lei moldoveneşti de către justiţia de la Chişinău, dar şi la celălalt oligarh fugar, Vladimir Plahotniuc.

Astfel, grupurile criminale credeau că vor putea scăpa de pedeapsă. Ei cumva sau aliniat cu eforturile Federaţiei Ruse de a ataca hibrid Republica Moldova şi a determina o schimbare a politicii externe a Chişinăului, dar şi a deturna parcursul european al ţării”, a insistat noul premier.

Rusia, aprovizionată militar din Moldova?!

Separat, preşedintele Coaliţiei pentru Unitate şi Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, i-a cerut premierului desemnat să dispună efectuarea unor controale riguroase la uzinele militare din dreapta şi stânga Nistrului, unde s-ar produce componente militare pentru forţele armate ruse, scrie local „Naţional”.

La Tighina, Chişinău şi Orhei există patru întreprinderi militare ruseşti care sunt conectate în acest moment la sistemul de război rus. La aceste uzine se produc componente şi subcomponente pentru muniţii, rachete şi avioane, în pofida faptului că Moldova pretinde că este un stat neutru. Aceste activităţi nu fac decât să asigure statului agresor armele cu care este distrusă Ucraina, armele cu care sunt ucişi civilii din Ucraina”, a indicat Munteanu.

Anterior, Munteanu afirmase că cele patru uzine militare ruseşti – „Topaz”, din Chişinău, „Aspa”, din Orhei, „Benderski maşino-stroitelinîi zavod” şi „Pribor”, de la Tighina, produc componente pentru rachetele ruseşti S-22, S-59, iar unele proiectează maşini speciale pentru prelucrarea paletelor pentru motoare de avioane şi compresoare, staţii de preparare a electroliţilor, generatoare de impuls, sisteme de control automate, piese de precizie, metale, propulsoare electrice etc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei