Noutatea anului școlar 2023-2024 – CARDUL DE ELEV. Când va ajunge la copii și la ce poate fi folosit
Sistemul educațional din România încă se caută și, ca în fiecare început de an, vine cu o serie de modificări. Pentru anul școlar 2023-2024, avem cardul de elev, care va fi distribuit fiecărui copil înscris în sistemul public de învățământ.
Cardurile de elevi sunt suporturi electronice ce au ca scop sprijinul educaţional.
Ce este cardul de elev
Cardul de elev, introdus în anul şcolar 2023-2024, va ajunge la copii abia după ce mai multe instituții îl vor aproba. Astfel, în pasul 1, emitenții vor trimite cardurile către inspectoratele şcolare, iar de aici, mai departe, vor ajunge către unităţile de învăţământ. Totul, însă, după o verificare prealabilă, care urmărește a vedea dacă aceste carduri sunt suficiente pentru toţi elevii şi de o calitate corespunzătoare.
Reprezentanţii unităţilor de învăţământ au 10 zile la dispoziţie să distribuie cardurile de elev către destinatarii finali.
După acest pas, în termen de 30 de zile, autorităţile virează banii ce se cuvin fiecărui copil, dar numai după ce se confirmă distribuirea cardului către destinatarul final.
Potrivit Antena 3, fiecare elev va primi pe acest card beneficiile prevăzute în legile educaţiei ori facilităţi oferite de agenţii economici. Vorbim despre alocații, burse de merit, chiar și ajutoare oferite elevilor ce provin din medii vulnerabile.
Banii primiţi de fiecare elev în parte pot reprezenta un ajutor pentru părinți la acoperirea cheltuielilor şcolare (rechizite, manuale etc) sau chiar la cumpărarea unor elemente vestimentare de care copilul are nevoie.
În altă ordine de idei, tot ca noutate, pentru anul școlar 2023-2024 s-a decis reintroducerea posibilităţii ca un elev să fie exmatriculat. Decizia poate fi luată pentru cazuri grave de abateri disciplnare, iar elevul primește posibilitatea să conteste măsura respectivă.