EXCLUSIV | Numărul de accidente a crescut alarmant pe pârtiile din țară. Președintele Salvamont România: „Sezonul de iarnă a debutat foarte târziu și nu au mers pârtiile de schi, însă a fost o încărcătură mare de oameni”

EXCLUSIV | Numărul de accidente a crescut alarmant pe pârtiile din țară. Președintele Salvamont România: „Sezonul de iarnă a debutat foarte târziu și nu au mers pârtiile de schi, însă a fost o încărcătură mare de oameni”
Publicat: 01/02/2023, 16:09

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont) susține că acest sezon de iarnă a debutat „în forță”, cu un număr îngrijorător de accidentări pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă. Salvamontiștii spun că acest lucru se întâmplă din cauza numărului mare de oameni pe pârtii, în contextul în care, până acum o săptămână, nu a fost zăpadă, iar pârtiile nu au putut funcționa.

Salvamont România a anunțat că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 20 de apeluri, prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. În cazul acestor intervenții au fost salvate 20 persoane, 11 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanță sau SMURD, pentru transport la spital.

Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, Sabin Cornoiu, a declarat, pentru Gândul, că, până în acest moment, cele mai multe accidentări au avut loc în Sinaia, Rânca și Straja, stațiunile cu cele mai aglomerate pârtii de schi, din acest sezon de iarnă.

„Am avut și 20, 30, 40 de accidente pe zi – în total, 605 cazuri, până astăzi. Este o cifră mult mai mică, prin comparație cu anul trecut, dar nu datorită responsabilizării oamenilor, ci din cauza faptului că până acum o săptămână n-au funcționat pârtiile de schi, că n-a fost zăpadă. În mod normal, într-o lună ca ianuarie, înregistram dublu, pentru că sezonul de iarnă a debutat foarte târziu și nu au mers pârtiile de schi, însă a fost o încărcătură mare de oameni pe pârtii.

În țară sunt atâtea pârtii, sunt câteva zeci de mii de oameni, deci este imens. În Poiană a mai mers, dar în Sinaia, în Rânca sau în Straja sunt cam 3.000 – 4.000 de schiori pe zi. A fost un an atipic, pentru că în Valea Prahovei n-a mers decât Sinaia, acum merg și restul pârtiilor. În Sinaia, Straja și Rânca a fost foarte aglomerat, acestea au fost topurile și acolo au avut loc și cele mai multe accidentări”, a afirmat Sabin Cornoiu.

„Oamenii nu și-au adaptat foarte bine viteza de coborâre la primele ture”

Sabin Cornoiu a precizat că multe dintre accidentele de pe pârtiile de schi au loc din neatenția oamenilor, dar și din cauză că aceștia nu țin cont de recomandările oferite de specialiștii în practicarea sporturilor de iarnă.

„În primul rând, ce am constatat anul acesta, a fost gradul de încărcare mare a pârtiilor – funcționând puține pârtii, au fost mulți oameni pe ele. În al doilea rând, oamenii nu și-au adaptat foarte bine viteza de coborâre la primele ture, pentru că atunci când faci primele coborâri din sezon nu mai ai aptitudinile pe care le-ai avut la finalul sezonului trecut. În schimb, ei ar vrea să schieze la fel de repede, la fel de performant și, neadaptându-și viteza și nefiind atenți și neavând toate abilitățile necesare, de aici apar și evenimentele.

După aceea, nereglarea corespunzătoare a legăturii pe schi, pentru că ei nu țin cont că, de la un an la altul, li s-a schimbat greutatea corpului și, atunci, trebuia reglată și acea legătură. Majoritatea cazurilor de accidentări au fost pe pârtiile de schi, cam 10% din cazuri au fost în afara pârtiilor de schi”, a precizat președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.

Salvamontiștii le recomandă oamenilor să nu intre în panică

Salvamont România a prezentat o serie de măsuri pe care turiștii ar trebui să le întreprindă dacă sunt martori la accidentele de pe pârtii, îndemnându-i pe oameni la prudență și responsabilitate.

Specialiștii le recomandă oamenilor să nu intre în panică, să protejeze victima prin marcarea locului accidentului cu ajutorul unei perechi de schiuri amplasate în „X”, la 4-5 metri în amonte și să anunțe de urgență echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil.

De asemenea, experții spun că este important ca persoana accidentată să nu fie mișcată în nicio poziție, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îi provoacă afecțiuni medicale imediate. Dacă victima este inconștientă, acesteia i se poate acorda primul ajutor, urmând, însă, indicațiile primite la telefon din partea dispeceratului medical.

Salvamontiștii precizează că echipele Salvamont sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale sau traumatice.


CITEȘTE ȘI:

Un nou cod galben de viscol și vânt puternic în mai multe județe din țară. Harta zonelor afectate

EXCLUSIV | Primarul din Călinești Oaș deszăpezește personal drumurile comunei, cu utilajele administrației locale. Dinu Birtoc: „O fac din plăcere”

A murit încercând să salveze alte vieți! Cine este bărbatul care a căzut în gol de pe un viaduct al autostrăzii A1

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×