Numărul ucrainenilor nevoiți să-și părăsească țara a trecut de pragul de 3 milioane. Câți refugiați au intrat și au rămas în România

Numărul ucrainenilor nevoiți să-și părăsească țara a trecut de pragul de 3 milioane. Câți refugiați au intrat și au rămas în România
Sursa foto: Alexandra Pandrea
Publicat: 19/03/2022, 18:49

Peste 3,3 milioane de oameni au plecat din Ucraina de la începerea invaziei ruse, de acum 24 de zile, a transmis, sâmbătă Organizația Naţiunilor Unite, iar 6,5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul ţării, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), 3.328.692 de ucraineni şi-au părăsit ţara de la începutul războiului. Se întâmpla în 24 februarie, deci acum 24 de zile.

„Oamenii continuă să fugă întrucât se tem de bombe, de lovituri aeriene şi de distrugeri”, a declarat şeful UNHCR, Filippo Grandi, conform sursei citate.

„Ajutorul este vital, dar nu poate opri teama. Doar încetarea războiului o poate face”, a adăugat el.

Aproximativ 90% din refugiaţii ucraineni sunt femei şi copii, în contextul în care bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani pot fi chemaţi să lupte şi trebuie să rămână în ţară.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) anunța, miercuri, că 162.000 de cetăţeni ai unor ţări terţe au părăsit Ucraina în ultimele trei săptămâni.

Potrivit UNHCR, şase din zece refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia, ceea ce înseamnă 2.010.693 de persoane până în prezent.

Cei care au ajuns în România se ridică la un total de 518.269 de refugiaţi ucraineni, număr în care sunt incluse şi persoanele care au traversat Republica Moldova.

Sursa citată arată că 299.273 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Ungaria, iar alţi 240.009 în Slovacia.

UNHCR estimează că 184.563 de persoane au trecut din Ucraina în Rusia, dintre care 50.000 au venit din regiunile pro-ruse Doneţk şi Lugansk.

Răspunsul României în criza refugiaților

Potrivit declarațiilor de sâmbătă ale purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, sunt aproximativ 80.000 de ucraineni care au decis sa rămână în România, din cei peste 515.000 care, de la debutul conflictului, au intrat în România – deci aproximativ 15% –  iar 30.000 sunt copii.

În contextul în care războiul din Ucraina împlinește aproape o lună, Guvernul român se pregătește pentru faza a II-a de răspuns în criza refugiaților ucraineni, respectiv măsuri de protecție pentru cei care vor să rămână în România.

Potrivit datelor de sâmbătă ale Ministerului român al Afacerilor Interne (MAI), de la începerea conflictului din Ucraina, 4.137 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 64 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 61,6%.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar