Anamaria Daniela Boca, o adolescentă din Botoșani, a dispărut de acasă de două zile. Ea a fost văzută ultima dată în București, la metrou.
Fata a plecat de acasă duminică seară și de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea. Nu a revenit la domiciliu și nici nu și-a contactat familia, scrie observatornews.ro.
Fata are 1,75 m înălțime, 60 de kg, păr șaten, lung, ochi căprui. La momentul plecării era îmbrăcată cu pantaloni de trening crem și încălțată cu adidași crem.
Persoanele care dețin informații care să conducă la găsirea fetei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.