Prima pagină » Actualitate » O adolescentă s-a accidentat GRAV după ce a sărit în fața trenului în stația CFR Adjud

O adolescentă s-a accidentat GRAV după ce a sărit în fața trenului în stația CFR Adjud

O adolescentă s-a accidentat GRAV după ce a sărit în fața trenului în stația CFR Adjud

O fată de 15 ani a rămas fără un picior, marţi, după ce a sărit în faţa trenului în staţia CFR de la Adjud, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

 „La data de 31 octombrie, ora 14,33, poliţiştii vrânceni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că o tânără, în vârstă de 15 ani, s-ar fi aruncat în faţa trenului, în staţia CFR din municipiul Adjud. Minora a fost transportată la spital, în stare conştientă, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, a precizat IPJ Vrancea, potrivit Agerpres.

Potrivit poliţiei, călătorii din tren au fost primii care au sărit în ajutorul tinerei, scoţând-o de pe şine, şi tot cei din tren au sunat la 112, la numărul unic de urgenţă fiind primite nu mai puţin de şase apeluri. În urma evenimentului, tânăra a rămas fără un picior, care i-a fost amputat de tren.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean Poliţie Transporturi Vrancea, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport