Prima pagină » Actualitate » O ambulanță a fost lovită de tren în județul Caraș-Severin

O ambulanță a fost lovită de tren în județul Caraș-Severin

O ambulanță a fost lovită de tren în județul Caraș-Severin
O ambulanță a fost lovită de tren în județul Caraș-Severin

Un accident feroviar a avut loc miercuri dimineață în localitatea Căvâran din județul Caraș-Severin.

O ambulanță privată care transportă pacienți care au nevoie de dializă a fost lovită de un tren de pasageri care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș, informează tion.ro.

Potrivit sursei citate, în urma acestui accident feroviar nu s-au înregistrat, din fericire, victime.

În ambulanța lovită de tren se afla doar șoferul. În accident a fost implicat trenul de pasageri IR 9572, care circula pe ruta Timișoara – Caransebeș.

„La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ”, au transmis reprezentanții ISU Caraș-Severin.

Traficul a fost reluat

Șoferul ambulanței a fost evaluat de personalul medical de pe salvare și a refuzat să fie transportat la spital.

Cei 20 de pasageri care se aflau în tren în momentul producerii accidentului au fost evaluați de medicii SMURD. Niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA, a declarat pentru GÂNDUL.RO că doar trenul implicat în accident a staționat, alte trenuri nefiind afectate de incident.

„Doar trenul R 9572 staționează până la finalizarea procedurilor desfășurate la fața locului de către organele abilitate. Trenul a fost repus în circulație, va ajunge la destinație cu o întârziere de circa 80 de minute”, a spus aceasta.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și