O animație 3D arată cum glonțul, care a trecut pe lângă urechea lui Trump, a fost cât pe ce să-l UCIDĂ
This browser does not support the video element.
Atentatul de asasinat asupra lui Donald Trump, ce a avut loc sâmbăta trecută, în Pennsylvania, a șocat opinia publică din SUA. O animație 3D arată că Trump era cât pe ce să fie ucis și doar o fracțiune de secundă a făcut diferența între viață și moarte.
Donald Trump, actualul candidat la președinția SUA, din partea Partidului Republican, a fost ținta unei tentative de asasinat, în timpul unei apariții în fața susținătorilor din statul Pennsylvania. Trump a fost rănit în zona urechii, însă leziunea nu a fost gravă. Din păcate, două persoane, aflate în public, au murit, după ce au fost nimerite de gloanțe.
O animație 3D arată traiectoria pe care ar fi urmat-o glonțul, dacă Donald Trump nu și-ar fi mișcat capul în ultimul moment. Imaginile ce arată că glonțul ar fi putut să-i fie fatal pentru Trump au devenit virale pe rețelele de socializare.
„Am realizat imediat că ceva nu este în regulă. Am auzit un șuierat, împușcături și am simțit imediat cum glonțul mi-a străpuns pielea. A început să curgă sânge, așa că mi-am dat seama atunci ce se întâmplă. Ar fi trebuit să fiu mort”. a declarat Donald Trump, în primul său interviu după tentativa de asasinat.
Autorul tentativei de asasinat împotriva lui Donald Trump este Thomas Matthew Crooks, un tânăr în vârstă de 20 de ani. Acesta a fost împușcat mortal de către serviciile secrete americane, la scurt timp după tentativa de asasinat asupra fostului președinte al SUA, Donald Trump.
„În acest moment, informaţiile pe care le avem ne arată că autorul atacului a acţionat singur. Nu am identificat deocamdată o ideologie asociată cu subiectul (anchetei), însă vreau să amintesc tuturor că suntem încă în primele faze ale acestei anchete”, a declarat Kevin Rojek, agent FBI în Pennsylvania.
CITEȘTE ȘI:
Unde a mers Donald TRUMP după tentativa de asasinat. Avionul a aterizat în miez de noapte