O bancă din România a ȘTERS peste 90.000 de euro din datoria unui client
În cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), o bancă a acceptat să șteargă 446.000 de lei din soldul creditului unui client.
Singura condiție pusă a fost ca cei doi codebitori să achite suma de 800.000 de lei și să încheie, astfel, un credit contractat în 2007.
Cazul, explicat pe scurt
„Este un caz unic nu doar prin sumele implicate, ci și prin efortul făcut de ambele părți să ajungă la un compromis.
Consumatorul a solicitat concilierea deoarece făcuse mai multe restructurări ale acestui împrumut și nu reușise să respecte termenele de rambursare. Practic, nu mai putea plăti ratele mari la care se angajase. Scenariul pe care l-a propus consumatorul era ca banca să reducă soldul de la 1,2 milioane de lei la 960.000 de lei, iar datoria rămasă să fie achitată în următorii 10 ani. Scenariul inițial cu care venise banca în conciliere era să prelungească doar cu câteva luni termenul de plată și să nu acorde niciun discount, ținând cont că pentru acest împrumut începuseră deja procedurile de executare.
De aici au început negocierile care au durat 165 de zile și în care am purtat peste 10 runde de negocieri. Particularitatea cazului nu este doar reducerea oferită de bancă, ci și efortul și resursele angajate de consumator. Pot spune că în negociere am ajuns la mijloc: am obținut un termen scurt de plată pentru cei 800.000 de lei, așa cum își dorea banca, și o reducere consistentă a soldului, de peste 400.000 de lei, așa cum își dorea consumatorul.
Din fericire, consumatorul a reușit să obțină un alt împrumut, de la o altă bancă, și a achitat suma de 800.000 de lei integral, așa cum solicitase banca.
A fost unul dintre puținele cazuri în care ambele părți au făcut compromisuri serioase și au implicat eforturi financiare mari”, a explicat Alina Radu, conciliator CSALB și avocat.
Potrivit lui Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB, „cazul soluționat în cadrul CSALB, în care regăsim o sumă importantă ștearsă de o bancă din soldul unui consumator, arată două lucruri: în primul rând, faptul că băncile sunt deschise la negocieri cu toate categoriile de consumatori, deoarece inclusiv cei care au o situație financiară bună pot avea dificultăți în a-și achita datoriile. În al doilea rând, cazul arată o realitate economică în care avertismentul nostru privind amânarea achiziționării unui credit ipotecar într-o perioadă a dobânzilor ridicate are relevanță în funcție de tipologia de consumatori: pentru cei cu posibilități financiare limitate decizia unui împrumut ar putea fi riscantă în raport cu propria situație.
Nu la fel stau lucrurile pentru cei care iau împrumuturi pentru investiții sau care au un nivel al veniturilor ridicat. Din moment ce unii oameni sunt eligibili pentru a obține o finanțare care să le permită achitarea a 800.000 de lei pentru a închide un alt credit, contractarea unui nou împrumut va crea mai puține dificultăți în cazul lor, chiar dacă vorbim în prezent de dobânzi mari și de condiții macroeconomice dificile.
Pentru consumatorii cu venituri medii, însă, orice 100 de lei în plus la rată contează. Deși ROBOR a scăzut, iar inflația pare că urmează un trend descendent, contextul ne îndeamnă să fim precauți, cel puțin anul acesta. Decât să iei un credit acum, la o dobândă mare și să te gândești că această dobândă se poate reduce într-un viitor greu previzibil, ar putea fi o variantă mai avantajoasă în acest moment să economisești la bancă sumele aferente ratelor pentru achiziția pe care o dorești. În acest fel exersezi și ușurința sau dificultatea, după caz, cu care vei achita ratele în viitorul apropiat, îți formezi o disciplină de economisire și de rambursare a unui împrumut și câștigi atât un avans mai consistent pentru creditul dorit, cât și siguranță în această perioadă de incertitudini.
Nu este deloc șocantă (așa cum au catalogat-o unele publicații media) recomandarea la cumpătare, la prudență și la analiză temeinică înaintea contractării unui împrumut pentru o perioadă îndelungată! Mai ales că această recomandare vine într-un moment de imprevizibilitate financiară, iar istoria ultimilor 15 ani ne arată că tot ce s-a petrecut pe plan internațional a fost resimțit puternic și de consumatorii români: începând cu criza financiară din 2008-2009, continuând cu dificultățile generate de aprecierea francului elvețian din 2015 și, în final, cu criza sanitară din 2020 și cu creșterile semnificative de prețuri generate în principal de războiul de la granițele noastre, aflat în plină desfășurare”.
Câte cereri de negociere au fost înaintate
În primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 550 de cereri de negociere (355 adresate băncilor și 195 pentru IFN-uri), din care s-au format 130 dosare de conciliere (128 în raport cu băncile și 2 în raport cu IFN-urile). Alte 75 de cereri au fost soluționate direct de către părți, după sesizarea CSALB (25 cu băncile și 50 cu IFN-urile).
Negocierile dintre consumatori și bănci s-au rezolvat în doar 25 de zile în anul 2022, fiind cea mai bună medie de la înființarea Centrului. Acest lucru demonstrează disponibilitatea părților de a găsi rapid o soluție, prin compromis reciproc, dar și perfecționarea mecanismelor de conciliere prin scurtarea timpului de răspuns din partea băncilor și consumatorilor.
Cele mai rapide înțelegeri au fost finalizate într-o singură zi (10 cazuri), dar au existat și 13 negocieri mult mai dificile, care s-au încheiat după 150 de zile. Negocierile sunt gratuite pentru consumatori, iar decizia la care se ajunge (chiar într-un timp atât de scurt) are puterea unei hotărâri în instanță.