Prima pagină » Actualitate » VIDEO | O centrală de apartament a explodat într-un bloc din Cluj-Napoca. Ce pagube de provocat și care este starea victimelor

VIDEO | O centrală de apartament a explodat într-un bloc din Cluj-Napoca. Ce pagube de provocat și care este starea victimelor

O explozie produsă la o centrală termică – de pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca – a produs pagube semnificative în apartamentul în care era montată, dar și în locuințele vecine. Din fericire, deflagrația nu a fost urmată de un incendiu, astfel că victimele au ajuns la spital cu răni minore.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, marți dimineața, la o explozie produsă la centrala unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu din municipiu.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:40, iar pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale, un echipaj de terapie intensivă mobilă și unul SMURD, plus două ambulanțe SAJ, potritiv reprezentanțiților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu  au ajutat victimele.

Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 și 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an. Din fericire, cu toții prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoțit copilul.

Potrivit sursei citate, explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la apartamentele de la etajul superior. Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parțial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei.

După finalizarea misiunii pompierilor, o comisie a început veriificările pentru a stabili cu exactitate cauza exploziei.

Instrucțiunile pompierilor pentru folosirea centralelor

Pompierii recomandă cetăţenilor întreţinerea instalaţiilor de gaze şi a centralelor termice, aceasta fiind o măsură obligatorie pentru evitarea incendiilor, exploziilor şi a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon.

Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine consumatorului, care răspunde pentru buna lor funcţionare. Verificarea instalaţiilor de utilizare este obligatorie după punerea în funcţiune în următoarele situaţii:

  • la intervale de doi ani;
  • în cazul neutilizării instalaţiei o perioadă mai mare de 6 luni;
  • după orice accident care ar putea afecta funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiei.

Când se constată prezenţa gazelor într-o încăpere, se va proceda de îndată la aerisirea acesteia. Aprinderea focului se va face numai după înlăturarea cauzelor care au determinat scăpările de gaze.

ATENŢIE la prezenţa monoxidului de carbon produs de dispozitivele cu gaz şi de coşurile de fum neinstalate sau neîntreţinute corespunzător.

Aprinderea focului se va face prin utilizarea unui mijloc corespunzător (torţă, aprinzător etc.) cu respectarea principiului “ gaz pe flacără .

Atât la aprinderea focului, cât şi la stingere, gazele vor fi deschise şi respectiv închise, mai întâi de la robinetul principal şi după aceea de la robinetul arzătorului.

Reguli ce trebuie respectate dacă dispuneţi de o centrală termică de apartament:

  • Utilizaţi doar centrale termice certificate conform legii;
  • Montajul centralei trebuie efectuat numai de către firme autorizate;
  • Solicitaţi verificarea tehnică periodică, această operaţiune se efectuează numai de către firme autorizate;
  • Dacă apare o defecţiune la centrala termică, urmaţi întocmai paşii indicaţi în manualul de utilizare;
  • Nu încercaţi să o reparaţi dumneavoastră.

NU UITAŢI! Verificarea cu flacără a instalaţiilor de gaze naturale prezintă pericol de explozie şi incendiu. Dormitul în încăperi cu focul aprins sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum, prezintă pericol de moarte.

În orice situaţie de urgenţă apelaţi numărul unic „112”.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire