O companie gigant va face INVESTIȚII record în România, deschizând 35 de magazine
O companie gigant vrea să facă investiții record în România. Doar în 2024, a investit peste 11 milioane de euro, de cinci ori mai mult decât în anul precedent, 2023.
Compania Lagardere Travel Retail este prezentă în țara noastră de aproape 30 de ani în zona de tranzit urban, vorbind despre aeroporturi, gări, spitale, galerii comerciale și centre de afaceri.
Operează o rețea de 300 de magazine care servesc segmentele News & Convenience, Travel Essentials, Gifts & Souvenirs și Foodservice, sub 6 branduri: Inmedio, Relay, 1Minute, HUB Convenience, So Coffee și Pizza La Mia Stazione.
Lagardere Travel Retail, investiții de milioane de euro în România
În 2023, magazinele Inmedio au fost motorul principal al creșterii companiei, datorită extinderii cu 20 de magazine.
Doar anul trecut, Lagardere Travel Retail a înregistrat un număr de 40 de milioane de tranzacții în cele peste 300 de magazine. Pentru anul acesta, compania are în plan să deschidă 35 de magazine noi, iar 15 dintre acestea vor fi Inmedio.
Dintre acestea, trei unități s-au deschis deja în galeriile Kaufland din Zalău, Constanța și Vișeul de Sus, iar alte două urmează să fie inaugurate în Argeș.
„Parteneriatele cu antreprenorii și echipele lor au continuat să fie și anul trecut cel mai important motor de creștere pentru Lagardere Travel Retail. Astfel, prin eforturile lor cumulate, Inmedio a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere la nivel de rețea. Continuăm și anul acesta planurile accelerate de expansiune, în linie cu proiectele dezvoltate de partenerii noștri din real estate”, a precizat Costin Neacșu, Chief Operating Officer în cadrul Lagardere Travel Retail România.
FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia