O copie rară a operei literare „Micul Prinț”, scoasă la licitație pentru 1,2 milioane de dolari. DETALIUL ce face volumul un obiect de NEPREȚUIT
O copie rară a cărţii „Micul Prinţ” va fi scoasă la licitaţie luna viitoare pentru 1,2 milioane de dolari. Este vorba de un exemplar scris la mașina de scris chiar de Antoine de Saint-Exupéry și care conține corecturi făcute de autor.
Cartea, pe care specialiștii o descriu drept o comoară a literaturii, va fi vândută în cadrul Festivalului de Artă din Abu Dhabi.
Romanul „Micul Prinț”, publicat pentru prima dată în 1943 în plin război mondial, este una dintre cele mai iubite și traduse cărți din lume. Acest exemplar a fost scris la New York, în perioada în care Saint-Exupéry plecase în exil din Franța ocupată de naziști.
În acest manuscris, autorul a inclus chiar unele dintre cele mai faimoase citate, printre care: „Doar cu inima se poate vedea ceea ce este bun. Esențialul este invizibil pentru ochi”.
FOTO: Profimedia