Prima pagină » Actualitate » O deputată apreciată de toată lumea, prinsă LA FURAT din magazinele de lux. A demisionat în urma scandalului

O deputată apreciată de toată lumea, prinsă LA FURAT din magazinele de lux. A demisionat în urma scandalului

Scandal-monstru pe scena politică din Noua Zeelandă, după ce o deputată a demisionat în urma dezvăluirilor că a fost filmată în timp ce fura o geantă de lux dintr-un magazin de fițe din Auckland.

Scuza ridicolă a deputatei Golriz Gharhraman, cândva respectată de toți alegătorii, nu a stat „în picioare”, ba mai mult, ar fi contribuit la demisia ei, după scandalul amintit.

Este vorba de Golriz Ghahraman, membră a Partidului Verzilor, acuzată că ar fi furat de trei ori din două magazine de haine, unul în Auckland și altul în Wellington, scrie BBC.

Deputata din Noua Zeelandă susține că a fost „victima” stresului legat de muncă, într-o perioadă în care era copleșită de presiuni și emoții.

Ghahraman a spus că a dezamăgit foarte multă lume și îi pare rău. Femeia de 42 de ani a recunoscut că oamenii aveau așteptări de la ea și i-a dezamăgit.

Fosta deputată recunoaște că nu a făcut nimic rațional, ci ca răspuns „la stres” și la anumite traume anterioare.

Fosta deputată Golriz Ghahraman, „într-o stare de suferință extremă”

Co-liderii partidului, James Shaw și Marama Davidson, au susținut-o pe Ghahraman, care ar fi fost într-o „stare de suferință extremă”.

Ei au spus că „și-a asumat responsabilitatea și și-a cerut scuze” și au susținut decizia ei de a demisiona, scrie presa din Noua Zeelandă.

Golriz Ghahraman, voce principală în Parlament, pentru drepturile omului, a militat pentru o politică externă cu adevărat independentă și reforma electorală timp de șase ani.

Are realizări politice semnificative, au spus liderilor Partidului Verzilor. Ghahraman va lucra în continuare în favoarea comunităților și le va sprijini și pe viitor, au menționat ei.

Golriz Ghahraman este deputat din 2017 și se află pe locul 7 pe lista Verzilor. Celia Wade-Brown, fost primar al orașului Wellington, îi va lua probabil locul în Parlament, fiind numărul 15 pe lista Verzilor.

Sursa foto: Playground.com / AI (caracter ilustrativ)

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și