O echipă de neurochirurgi din IAȘI i-au redat vederea unei femei de 33 de ani din Suceava cu ajutorul unei noi tehnologii. Tânăra și-a putut vedea pentru prima oară copilul
O femeie de 33 de ani, din Suceava, și-a recăpătat vederea după ce a fost operată de neurochirurgii din Iași cu ajutorul tehnologiei Gamma Knife. Tânăra, care are și un copil de 3 ani, avea o tumoare impresionantă.
Un accident din copilărie a făcut ca femeia, acum în vârstă de 33 de ani, să își piardă vederea la un ochi, iar în urmă cu trei ani medicii i-au deterctat o tumoră care i-a afectat de tot vederea.
Din cauza gravității situației, pacienta a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale. Prima intervenție a fost una de rezecție transsfenoidală, prin nas, realizată de dr. Daniel Rotariu cu succes, împreună cu echipa medicală. Dimensiunea tumorii a fost una impresionantă.
„La început, nu am știut că e o tumoare, pentru că eu cu un ochi nu văd din copilărie. Mi-am făcut RMN-ul și mi-au găsit tumoarea la cap pe partea stângă. Am fost operată. Nu au putut să extragă toată tumoarea de acolo pentru că e la ochiul la care eu văd și a rămas un pic acolo. Doctorul de când m-a luat a vorbit frumos, așa ca și cum eram ca acasă”, spune Iolanda Grădinaru, pacienta de 33 de ani din Suceava, potrivit adevărul.ro.
Acum, neurochirurgii au reușit să-i salveze vederea cu ajutorul tratamentului Gamma Knife, iar mama își poate privi băiețelul ân vârstă de trei ani.
„Cazul doamnei este un caz mai particular. În copilărie a avut un traumatism ocular și ochiul stâng și l-a pierdut, acum are o proteză oculară. Ghinionul a făcut ca în timpul vieții să dezvolte și o tumoră, ceea ce se numește adenom hipofizar, pentru care a suportat o intervenție chirurgicală minim invazivă. Este o intervenție chirurgicală endoscopică la noi în spital de rezecție transsfenoidală, prin nas, a acestei tumori. Urmare a acestei intervenții chirurgicale a mai rămas un rest, localizat lângă nervul optic al ochiului drept”, explică Conf. Univ. Dr. Lucian Eva, manager la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
Speranța a învins
Dimensiunea tumorii a fost una impresionantă, dar speranța a învins. S-a găsit și soluția pentru a scăpa de acel „rest de tumoare”, medicii ieșeni apelând la o iradiere în etape.
„Scopul acestei iradieri era să prezervăm vederea la ochiul sănătos, celălalt ochi fiind compromis. Singura ei șansă pentru a mai vedea lumina. De preferat a fost un tratament Gamma Knife, adică o doză mai mare împărțită în doze mai mici, pe parcursul mai multor zile, astfel încât doza, radiația pe care o primește nervul optic, să fie suportabilă și să nu aibă efecte secundare asupra nervului optic”, a adăugat medicul Lucian Eva, manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iași.
„Le mulțumesc foarte mult. Le mulțumesc din suflet că m-au operat și am ajuns acasă! Singura speranță ca să văd”, a mărturisit, emoționată, Iolanda Grădinaru, care și-a văzut copilul datorită profesionalismului medicilor și aparatelor de ultimă generație.
Aparatul-minune
Laboratorul de Radiochirurgie de tip Gamma Knife nu numai că salvează vieți, dar salvează și funcționalitatea acestor pacienți și le asigură o viață în limite normale.
„De când funcționează laboratorul am tratat sute de bolnavi, cu tot felul de patologii, unele dintre ele care nu au o altă șansă de tratament. Nu există alte posibilități. Unii pacienți și-au recâștigat funcționalitatea, au câștigat încrederea în ei și au o calitate a vieții bună. La o mare parte din pacienți am reușit să le lungim viața și aici vorbim de metastazele cerebrale”, mai spune medicul Lucian Eva.
Datorită acestei tehnologii noi din Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Leksell Gamma Knife din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, în fiecare zi se fac cel puțin trei intervenții pe creier fără bisturiu și fără durere pentru pacienți, fiind astfel multe vieți salvate.