O eroare a unui angajat din Ministerul Sănătății a creat confuzie în rândul cadrelor medicale
O eroare a unui angajat din Ministerul Sănătății a creat confuzie în rândul cadrelor medicale. Totul s-a întâmplat la câteva ore după ce ministerul a trimis o adresă, o rectificare, în care preciza că până astăzi trebuie să se încheie programările în vederea vaccinării personalului medical.
Ministerului Sănătății a trimis o adresă către centrele de vaccinare, prin care să le anunțe că trebuie că până vineri să încheie programările cadrelor medicale pentru vaccinare, solicitarea fiind făcută de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Mesaj recepționat greșit de un angajat al Ministerului Sănătății
Mesajul a fost recepționat greșit de un angajat al Ministerului Sănătății care a înțeles că vineri, la ora 20.00, trebuie încheiată vaccinarea cadrelor medicale, nu programarea, așa cum transmisese coordonatorul campaniei.
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat pentru Digi24 la ședința zilnică cu reprezentanții centrelor de vaccinare din județe că a atras atenția că este vorba de o eroare. Potrivit lui Gheorghiță, trimiterea acestei adrese nu înseamnă că nu se mai pot face programări pentru cadrele medicale și după această dată.
În urmă cu puțîn timp, Ministerul Sănătății a anunțat că angajații din sănătate și din serviciile sociale, cuprinși în prima etapă de vaccinare, se vor putea imuniza și după începerea celei de-a două etape.
Ministerul Sănătății a îndemnat ca centrele de vaccinare să accelereze programările pentru imunizarea personalului din etapă 1
Ministerul Sănătății a îndemnat printr-un mesaj pe Facebook, centrele de vaccinare să accelereze programările pentru imunizarea personalului din etapă 1.
„În acest fel vom putea demara mai devreme etapă 2, când vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc și lucrătorii din domeniile esențiale. Fără griji: chiar și după ce a două etapă va fi demarată, lucrătorii din etapă 1 se vor putea vaccina în continuare”, a transmis Ministerul Sănătății.
Peste 90.000 de persoane programate la vaccinare pentru luna ianuarie
Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat, duminică seara, că pentru luna ianuarie sunt făcute deja peste 90.000 de programări pentru vaccinare și acestea continuă.
„Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă”, a spus Gheorghiță, potrivit Adevărul.ro, care citează Digi24.
Autoritățile din România vor ca din 15 ianuarie să poată începe a doua etapă, când vor fi vaccinate persoanele din centrele sociale și persoanele cu activități esențiale, peste cinci milioane de oameni.
Președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a declarat că, în ceea ce privește numărul persoanelor din etapa a doua de vaccinare, vor fi vaccinate aproximativ 4 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani şi cu boli cronice, la care se vor adăuga circa 1-1,5 milioane de persoane care deservesc activităţi esenţiale.