O familie de japonezi din România a adoptat un cățel dintr-un adăpost de la marginea Capitalei
O familie de japonezi care locuiește în România a adoptat sâmbătă un cățel de la unul dintre adăposturile ASPA din Capitală.
„O familie de japonezi a adoptat ieri (sâmbătă – n.r.) un pui de cățel din adăpostul ASPA Bragadiru. Membrii familiei au venit inițial la târgul de adopții organizat de ASPA, dar pentru că nu au găsit acolo ceea ce își doreau, au vizitat și adăpostul din Bragadiru, unde le-au fost prezentate mai multe variante de căței”, a transmis, duminică, Primăria Capitalei.
Astefel, potrivit sursei citate, un cățel în vârstă de trei luni a reușit să-i cucerească pe toți, în special pe cei trei copii ai familiei, cu care s-a împrietenit rapid.
„Adopția a fost realizată cu succes, după ce toți pașii pentru o adopție responsabilă au fost parcurși”, mai anunță PMB.
Șapte căței au fost adoptați sâmbătă
„Târgurile de adopții sunt o ocazie bună de a face cunoscută situația câinilor fără deținător din București. 6 căței din cei 10 prezenți la târgul de adopții organizat astăzi și-au găsit familii responsabile. Al 7-lea cățel a fost adoptat de la adăpostul ASPA Bragadiru. O familie care-și dorea să adopte, dar nu a reușit să formeze o conexiune cu cățeii de la târg, a fost îndrumată de colegii noștri la adăpostul ASPA. Aici, sute de căței frumoși și sociabili așteaptă să fie adoptați, astfel că familia s-a mărit numaidecât cu blănosul dorit”, transmite ASPA București.