O femeie a murit, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Ploiești. Polițiștii vor stabili dacă a fost un accident sau o sinucidere

Publicat: 18 01. 2022, 17:30
Actualizat: 18 01. 2022, 17:36
Sursa foto - caracter ilustrativ: ISU București-Ilfov

O femeie în vârstă de 66 de ani a murit, marți după-amiază, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc situat pe Șoseaua Nordului din Ploiești, în județul Prahova. Polițiștii fac cercetări, pentru ucidere din culpă, în urma cărora să stabilească dacă a fost vorba de un accident sau de o sinucidere.

Polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de martori, la 112, că o femeie a căzut de la etajul 4 al unui bloc din oraș.

Polițiștii au mers la locul incidentului, unde au găsit femeia, pentru care echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut decât să declare decesul.

Din primele verificări, nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni asupra victimei, în afară de urmele specifice căderii de la înălțime, potrivit Mediafax.


Vă recomandăm și: