O femeie a murit în zona Bâlea Lac. Victima a făcut stop cardio-respirator

Publicat: 10 07. 2021, 15:42
Foto: Salvamont Sibiu

Incident în zona Bâlea Lac. O femeie de 67 de ani a făcut un stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată de echipajele medicale.

La faţa locului au intervenit salvamontişti şi echipaje SMURD, inclusiv elicopterul medical.

Victima era din Pitești, infomrează Salvamont Sibiu. Aceasta a făcut un stop cardio-respirator.

Au intervenit echipa Salvamont de la baza Bâlea Lac şi un echipaj SMURD Argeş.

De asemenea, a fost alertat elicopterul SMURD Mureş.

În ciuda faptului că au fost aplicate manevre de resuscitare, femeia nu a rezistat și a fost declarat decesul.