O femeie din Brăila a vrut să își schimbe o piesă la mașină, motiv pentru care a ridicat capota mașinii. A sunat imediat la 112, iar reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au făcut recomandări în cazul unei situații similare.
O brăileancă a avut parte de un șoc, după ce a ridicat capota mașinii sale. Femeia a găsit un șarpe care își făcuse culcuș în mașina sa. Imediat, femeia a sunat la numărul de urgență 112, iar jandarmii au intervenit la datorie. Ei au reușit să ia șarpele de 70 de centimetri și să îl elibereze în mediul natural.
De asemenea, autoritățile fac apel la românii care au parte de astfel de incidente neașteptate să atenți și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate, pentru a interveni. Jandarmii au dus la bun sfârșit misiunea și nimeni nu a fost rănit.
„În dimineaţa zilei de 01 octombrie a.c. jandarmii brăileni au fost solicitaţi de către o doamnă, prin apel la numărul unic de urgenţă 112 să intervină pentru capturarea unui şarpe pe care l-a observat în timp ce a ridicat capota maşinii personale pentru a schimba o piesă.
În urma solicitării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a constatat prezenţa unui şarpe în interiorul maşinii, cu lungimea de aproximativ 0,70 cm.
Astfel, în condiţii de siguranţă, jandarmii şi au intervenit prinzând şarpele pe care ulterior l-au eliberat în mediul natural, fără ca cineva să fie rănit”, au precizat autoritățile, conform observatornews.ro.
În țara noastră există 10 specii de șerpi. Este vorba despre Șarpele de casă, Șarpele de apă, Șarpele de alun, Șarpele lui Esculap, Șarpele de stepă, Balaurul, Vipera comună, Vipera cu corn, Vipera de Stepă și Boa de nisip.
CITEȘTE ȘI: