O femeie din Constanța, care nu știa că e însărcinată cu gemeni, a avut parte de experiența vieții sale. A născut în două locații diferite
O femeie din Constanța a născut sâmbătă, gemeni, în locații diferite pentru că nu știa că așteaptă doi copii. Primul dintre gemeni s-a născut în drum spre spital, în ambulanța SMURD Palas, iar cel de-al doilea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” al județului Constanța povestesc că un apel la numărul unic de urgență 112 i-a mobilizat pe paramedicii de pe ambulanța SMURD a Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas.
Părea o intervenție obișnuită pentru ei: o femeie însărcinată, cu dureri și contracții. Au ajuns la solicitare, au evaluat pacienta și au decis să o transporte la Spitalul de Urgență.
Pe drum, însă, contracțiile au fost din ce în ce mai puternice, iar salvatorii au fost puși în fața faptului împlinit: copilul urma să vină pe lume în ambulanță. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere.
„Evident că am avut mari emoții. Toți avem experiență de ani de zile, dar niciodată nu am avut un asemenea caz. Am văzut multe în toți acești ani, dar, se pare, în meseria aceasta mereu te confrunți cu o situație nouă. Nicio intervenție nu seamănă cu alta, nicio intervenție nu este una de rutină”, spune plt.maj. Ștefan Gărgăianu, citat de ctnews.ro.
Bebelușul, o fetiță, a venit pe lume în ambulanța SMURD. Perfect sănătoasă și foarte frumoasă. Are în jur de trei kilograme. Paramedicii le-au transportat pe amândouă, mama și fiică, la Spitalul de Urgență. Copilul a fost dus pe Secția Neonatologie, iar mama, la Ginecologie, pentru consult.
La scurt timp însă, echipajul SMURD, care aștepta cu nerăbdare să vadă dacă ambele sunt bine, a fost anunțat că mama avea, de fapt, gemeni, iar cel de-al doilea copil s-a născut la spital, spre surprinderea pompierilor militari, dar mai ales a medicului care știa că aceasta deja născuse. Femeia mai are acasă patru copii.
FOTO – ISU Constanța