O femeie din Făgăraș a fost ÎNJUNGHIATĂ de fostul iubit în sediul Poliției
This browser does not support the video element.
O mamă a trei copii a fost înjunghiată cu cuțitul în plină stradă, în fața copiilor. Individul are la activ o condamnare cu suspendare pentru tentativă de omor, iar femeia avea inclusiv un ordin de protecție împortiva lui.
A fost salvată de polițiștii care erau în serviciu la acea oră și de cei trei copii ai cuplului. A fost transportat imediat la spital și nu pare să fie într-un risc vital. Bărbatul a fost reținut pe loc de polițiști, s-a emis ordonanță de reținere, apoi dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Fapta în legătură cu care se fac cercetări la această oră este de tentativă la omor. Bărbatul a fost prezentat instanței de judecată Tribunalul lui Brașov cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii au admis în urmă cu câteva minute această propunere de arestare preventivă. Foarte important de spus, bărbatul are la activ în 2002 o faptă similară, tot o tentativă de omor, o faptă pentru care în 2023 a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.