O șoferiță de 85 de ani, găsită leșinată într-o pădure
O femeie în vârstă de 85 de ani, care s-a rătăcit într-o pădure și a leșinat din cauza căldurii, a fost salvată de către echipele de căutare. Autoturismul femeii a fost găsit pe DN 2, în zona pădurii Sinești.
Polițiștii din Coșereni au fost sesizați, printr-un apel la 112, deoarece pe DN2 se afla un autoturism parcat necorespunzător. Astfel încât ceilalți șoferi au anunțat autoritățile.
Autovechiculul era staționat pe avarii, având cheile în contact. Telefonul mobil și bunurile șoferului se aflau în interiorul mașinii iar după efectuarea verificărilor, s-a stabilit că mașina aparține unei femei în vârstă de 85 de ani, din municipiul Piatra Neamț.
Mai multe echipaje de poliție, jandarmi și pompieri au căutat-o pe femeie în pădurea din apropiere. După aproximativ o oră de căutări, autoritățile au găsit șoferița într-o stare de inconștiență.
Femeia a fost salvată și transportată la spitalul din Urziceni
Șoferița le-a declarat polițiștilor că a oprit autoturismul pe marginea drumului pentru a se odihni și a luat puțin aer, s-a îndepărtat de mașină, apoi s-a rătăcit. Temperaturile din luna iulie nu au ajutat-o pe femeie și din cauza acestora și-a pierdut cunoștința. Din fericire, autoritățile s-au sesizat la timp și nu a existat niciun eveniment tragic în urma acestei întâmplări, potrivit Digi24.