O FEMEIE și-a găsit sfârșitul subit într-un lift după ce a rămas blocată în lift timp de trei zile. Nimeni nu a auzit strigătele ei de ajutor
O femeie de 32 de ani a fost descoperită fără viață într-un lift dintr-o clădire rezidențială din Uzbekistan. Familia ei a dat-o dispărută după ce nu s-a mai întors acasă la fetița ei.
Olga Leontyeva, în vârstă de 32 de ani, ar fi strigat după ajutor la ultimul etaj al clădirii din Tashkent, Uzbekistan.
Alarma s-a dat după ce femeia, mamă a unui fetițe a fost declarată dispărută de rudele ei după ce nu s-a întors acasă după tura de serviciu pe 24 iulie. Femeia lucra ca poștaș și avea aupra ei o geantă cu scrisori.
Din primele informații se pare că nimeni nu a auzit strigătele ei de ajutor, iar sistemul de alarmă era scos din uz.
Din imaginile surprinse în holul blocului se vede cum a intrat în liftul de la parterul clădirii de nouă etaje, însă nu a mai ieșit niciodată de acolo.
Familia ei a alertat autoritățile pe 26 iulie, iar corpul ei a fost descoperit fără viață a doua zi, în urma unor căutări intense.
Procuratura a confirmat că o anchetă este în curs de desfășurare. Olga își lasă în urmă fiica de șase ani, care este îngrijită de rude.
Moarte învăluită în mister
În urma unor verificări s-a constatat că liftul fabricat în China era în stare de funcționare. Un purtător de cuvânt al întreprinderii Regional Electricity Networks a confirmat că nu au existat întreruperi de energie electrică în ziua incidentului.
Fakhriddin Nuraliyev a declarat: „Acest lucru este evidențiat de înregistrările privind întreruperile de urgență. Cauza incidentului a fost funcționarea defectuoasă a ascensorului. Acest lucru a fost confirmat și de către locuitorii blocului”.
Un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri a declarat: „După ce am fost alertați că liftul nu funcționează și că o persoană ar putea fi prinsă înăuntru, am intervenit imediat. Din păcate, când am ajuns acolo, am găsit-o pe femeie fără viață în interiorul liftului”, potrivit Mirror.co.uk.