O femeie și nepoata sa în vârstă de 6 ani, ambele de cetățenie ucraineană, sunt date DISPĂRUTE în București. Poliția le-a dat în urmărire națională
O femeie în vârstă de 67 de ani, și nepoata sa de 6 ani, ambele de cetățenie ucraineană, au dispărut în București, fiind date în urmărire națională.
Poliția Capitalei a fost sesizată, duminică, cu privire la dispariția unei femei, care a plecat, însoțită de nepoata sa, de la o adresă din Sectorul 4. Cele două persoane nu au mai revenit la domiciliu până în prezent.
Semnalmenele persoanelor dispărute:
- Femeia dispărută se numeşte Lidiya Kovalenko, este în vârstă de 67 de ani şi are păr grizonant, scurt.
- Minora se numește Aleksandra Tobiassen, este în vârstă de 6 ani și are ten deschis, ochi căprui și păr șaten scurt.
Polițiștii anunță că au demarat procedurile de depistare a persoanelor în cauză, fiind date în urmărire la nivel național.
Cei care le-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.