Un incident șocant a avut loc în cartierul Măgureni din municipiul Călărași unde o femeie și un bărbat au fost atacați cu acid de baterie în propria mașină. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din cartier, în momentul în care un individ necunoscut s-a apropiat de autoturismul parcat și a aruncat acid de baterie pe cei doi tineri aflați în interior.
După atac, individul a fugit de la locul faptei. Victimele au reușit să sune la 112, alertând autoritățile. La fața locului au intervenit de urgență mai multe autospeciale de poliție și ambulanțe.
Echipajele medicale au acordat primul ajutor victimelor și le-au transportat ulterior la spital, unde medicii au confirmat că starea lor este gravă. Poliția a deschis o anchetă și este în alertă, încercând să identifice și să prindă atacatorul.
Sursă video: RomâniaTV
Sursă foto: captură RomâniaTV
CITEȘTE ȘI:
Un băiețel de 5 ani și bunica lui, electrocutați într-un supermarket din București