O fetiță de 13 ani este principalul suspect pentru o dublă crimă: Două femei au fost găsite moarte în Botoșani

Publicat: 04 04. 2022, 11:33
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

O fetiță de 13 ani este principalul suspect în cazul dublei crime din satul Poiana, comuna botoșăneană Cristinești, susțin surse judiciare citate de Agerpres.

Potrivit acestora, minora nu poate răspunde penal pentru faptele sale. Ea a fost ridicată de polițiști și internată într-un centru de minori al DGASPC.

Două femei, mamă și fiică, au fost găsite moarte în propria casă din satul Poiana, din comuna Cristinești.

Ele prezentau plăgi înjunghiate în zona gâtului, a declarat, pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia.

Potrivit acestuia, femeile au vârste de 82, respectiv 53 de ani și locuiau singure într-o casă dintr-o zonă retrasă a localității respective.

Chihaia a precizat că femeile au fost găsite cu plăgi în zona gâtului, decedate amândouă, una în casă, una în curte.

Anchetatorii nu cunosc, deocamdată, mobilul crimei. Numeroși polițiști și jandarmi se află în zonă pentru a aduna probe, în vederea stabilirii cu exactitate a șirului de evenimente.