O fetiță de 4 ani și mama sa, de 31 de ani, găsite decedate în casă. Pompierii au fost chemaţi chiar de tatăl femeii
O tragedie cumplită s-a petrecut sâmbătă seară în Bârlad. Două persoane au fost găsite decedate în casă: mama 31 ani și fetița 4 ani. Locuiau la apartament, iar poliția bănuiește o posibilă intoxicatiei cu monoxid de carbon.
Pompierii au fost chemaţi chiar de tatăl femeii
Apelul la 112 a fost făcut de tatăl, care nu reușea să intre în casă. Victimele au fost scoase afară de pompieri.
Au fost chemate două echipaje B2 de la Ambulanța Bârlad, dar din păcate acestea au declarat decesul, victimele fiind decedate de câteva ore.
La sosirea echipajului de intervenție, din apartament a fost perceput un miros înțepător se gaz. După deblocarea ușii, în locuință au fost găsite două persoane în stare de inconștiență.
Membrii echipajului, toți cu pregătire de paramedici au început manevrele de resuscitare, între timp, comandantul de echipaj solicitând în sprijin mai multe ambulanțe. La fața locului au fost deplasate două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad, membrii celor două echipaje continuând manevrele de resuscitare.
Acestea s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon
„Echipajele noastre au găsit în Bârlad două persoane decedate în casă: mama, de 31 de ani, și o fetiță în vârstă de 4 ani. Locuiau la apartament, iar poliția bănuiește o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon. Apelul la 112 a fost făcut de tată, care nu reușea să intre în casă. Victimele au fost scoase afară de pompieri. Au fost două echipaje B2 de la Ambulanța Bârlad, dar din păcate, acestea au declarat decesul, victimele fiind decedate de câteva ore”, a precizat Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Acesta a mai spus că, din ce au observat echipajele de intervenție la fața locului, locuința era încălzită cu o sobă pe gaz.
Din nefericire, cele două victime, o femeie în vârstă de 31 ani și o fetiță în vârstă de patru ani, au fost declarate decedate.
Cercetările privind cauzele și circumstanțele producerii celor două decese sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens. Trupurile neînsufleţite ale tinerei mame şi fetiţei sale au fost duse la morgă pentru efectuarea necropsiei, expertiză care va stabili cauza exactă a morţii.