O fetiță de un an a fost găsită înecată într-o găleată cu apă. Copila a fost transportată la spital, în comă profundă
O fetiță în vârstă de un an și o lună din județul Vaslui a fost transportată la Spitalul din Bârlad, în comă profundă, după ce a fost găsită de familie cu capul într-o găleată cu apă.
Medicul de pe ambulanță a găsit copilul în stare foarte gravă, în comă profundă, instabil hemodinamic și respirator.
„La caz a fost trimisă o ambulanță C2 din Bârlad ce a ajuns la solicitare în câteva minute, până la sosirea ei, familia a primit indicații de resuscitare prin telefon. Medicul de pe ambulanță a găsit copilul în stare foarte gravă, în comă profundă, instabil hemodinamic și respirator”, a precizat doctorul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvând al Serviciului de Ambulanță Vaslui.
După stabilizare, fetița a fost transportată în regim de urgență la Spitalul Bârlad. Ulterior a fost trimisă de la Vaslui o ambulanță de terapie intensivă mobilă pentru a transferarea fetiței la Spitalul de copii Sfânta Maria din Iași.