O furtună puternică s-a dezlănțuit, duminică seara, în Cluj. Nu au fost victime, dar pagubele materiale sunt însemnate (FOTO-VIDEO)

Publicat: 19 07. 2021, 14:27
Actualizat: 19 07. 2021, 14:29

Mai multe zone din municipiul Cluj-Napoca şi din localităţile limitrofe au fost afectate, duminică seara, de o furtună puternică însoţită de grindină. Nu au fost înregistrate victime, dar pagubele materiale sunt însemnate.

Doar în municipiul Cluj-Napoca au fost înregistrate 20 de solicitări pentru îndepărtarea arborilor căzuți, două solicitări pentru acoperișuri deteriorate și cinci apeluri referitoare la avarii privind afectarea rețelelor de alimentare cu energie electrică. De asemenea foarte multe mașini sunt avariate.

Doar până la miezul nopţii de duminică spre luni, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au fost înregistrate 80 de solicitări, la care au intervenit 11 echipaje formate din 30 de pompieri.

„Sunt înregistrate (…) solicitări pe municipiul Cluj-Napoca pentru îndepărtarea arborilor căzuţi, două solicitări pentru acoperişuri deteriorate şi cinci apeluri referitoare la avarii privind afectarea reţelelor de alimentare cu energie electrică. Sunt 11 echipaje ale ISU Cluj, constituite din 30 de pompieri, cu utilaje şi mijloace specifice, sprijinite de Serviciul Spaţii Verzi, din cadrul primăriei Cluj Napoca, şi asociaţia CERT, care răspund unui număr de 80 de solicitări, înregistrate până acum. Până acum, cele mai afectate străzi din municipiul Cluj-Napoca au fost Strada Unirii, Aleea Detunata şi Aleea Băişoara”, se arată într-o informare a ISU Cluj.

De asemenea, s-a intervenit pentru îndepărtare arborilor din curtea secţiei de hematologie a Institutului Oncologic, pentru că blocau accesul ambulanţelor, potrivit Cluj24.ro.

Echipaje ISU acţionează şi la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, de pe Aleea Băişoara unde a fost smuls acoperişul. Se lucrează la desfacerea acestuia deoarece blochează în totalitate aleea.

Intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor extreme desfășurate pe parcursul nopții trecute

După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.

Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.

Astfel, echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și Asociației CERT.

Pe parcursul nopții trecute, două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară.

FOTO & VIDEO: ISU Cluj & Cluj24.ro

CITEȘTE ȘI: