Prima pagină » Actualitate » O gaură neagră ar putea fi foarte aproape de Terra. Ce spun oamenii de știință despre noua descoperire

O gaură neagră ar putea fi foarte aproape de Terra. Ce spun oamenii de știință despre noua descoperire

O gaură neagră ar putea fi foarte aproape de Terra. Ce spun oamenii de știință despre noua descoperire

O gaură neagră ar putea fi foarte aproape de Terra. Oamenii de știință credeau, până în prezent, că cea mai apropiată gaură neagră se află la 1.560 de ani-lumină distanță de Pământ, însă se pare că există una mult mai aproape!

Potrivit unui nou studiu,se pare că ar putea exista o gaură neagră la doar 150 de ani-lumină distanță, relatează euronews.com.

Noul studiu, publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, a găsit posibile dovezi ale existenței unei găuri negre în cel mai apropiat grup de stele, numit clusterul Hyades, la o distanță de doar 150 de ani-lumină. Datele de la misiunea Gaia a Agenției Spațiale Europene (ESA) au dezvăluit cele mai apropiate găuri negre cunoscute – și a doua cea mai apropiată – în 2022, Gaia BH1 și Gaia BH2, care se află la 1.560 de ani-lumină și, respectiv, 3.800 de ani-lumină de Pământ.

Un cluster stelar este o colecție de sute sau mii de stele ținute împreună de atracția lor gravitațională, împărtășind anumite caracteristici, cum ar fi vârsta sau compoziția chimică.

Oamenii de știință de la Universitatea din Padovași de la Universitatea din Barcelona au folosit simulări pentru a urmări mișcarea și evoluția tuturor stelelor din clusterul Hyade, care se află la aproximativ 150 de ani-lumină distanță. Rezultatele simulării au fost comparate cu pozițiile și vitezele reale ale stelelor din Hyade, care sunt acum cunoscute tocmai din observațiile făcute de satelitul Gaia al ESA. Rezultatele indică faptul că există încă găuri negre în cluster sau foarte aproape, ceea ce le-ar face de departe cele mai apropiate găuri negre de Sistemul nostru Solar.

”Această observație ne ajută să înțelegem modul în care prezența găurilor negre afectează evoluția roiurilor de stele și modul în care roiurile de stele, la rândul lor, contribuie la sursele de unde gravitaționale. Aceste rezultate ne oferă, de asemenea, o perspectivă asupra modului în care aceste obiecte misterioase sunt distribuite în galaxie”, a declarat Mark Gieles, membru al Departamentului de Fizică Cuantică al Universității din Barcelona.

Găurile negre sunt unele dintre cele mai puternice și misterioase obiecte din univers. Cercetătorii cred că majoritatea găurilor negre se formează din rămășițele unor stele moarte.

Foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile