O haită de câini a apărut la capela unde este depusă Ana Oros. Poliția Locală a chemat ASPA | VIDEO
This browser does not support the video element.
Trupul neînsuflețit al Anei Oros Daraban, femeia ucisă de câini în Sectorul 6 al Capitalei, a fost depus miercuri la capela Cimitirului Giulești-Sârbi din București.
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la Ana o pot face și astăzi. Ca o ironie a sorții, mai mulți câini au fost văzuți în cimitir, iar polițiștii locali aflați acolo au sesizat ASPA după ce au văzut „patru sau cinci câini” în cimitir.
Până la momentul publicării acestei știri, angajații ASPA nu au intervenit ca urmare a solicitării Poliției Locale.
Contactată de Gândul, Cătălina Trănescu, directorul general adjunct și purtătorul de cuvânt al ASPA, a connfirmat primirea solicitării.
„Echipajele noastre sunt în teren. Acționează în zone cu caini. Vor acționa și la cimitir în condiții propice de lucru, condișii ce nu sunt îndeplinite în acest moment”, a declarat aceasta.
Între timp, la cimitir au venit mai mulți apropiați ai Anei Oros Daraban, pentru a-și lua rămas-bun de la aceasta.
Trupul neînsuflețit al femeii va fi transportat în această seară la Baia Mare, orașul de baștină al Anei, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă. Ea va fi înmormântată alături de părinții ei.
Fostul soț al Anei Oros cere ca responsabilii să plătească
Ana Oros și-a pierdut viața sâmbătă dimineață, în zona Lacul Morii din Sectorul 6, după ce a fost sfâșiată de o haită de câini maidanezi. Oamenii din zonă spun că s-au obișnuit să trăiască cu frică, iar mulți dintre aceștia susțin că au făcut și sesizări către Primărie, însă niciodată nu s-au luat măsuri.
Sorin Ioan Daraban, fostul soț al Anei Oros Daraban, a mers, miercuri, la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru a ridica trupul neînsuflețit al acesteia. În acest context, el a spus că „toți vinovații să plătească pentru ce s-a întâmplat, indiferent de partea de vină. Nu se poate ca aceste lucruri să se mai repete”.
Bărbatul a povestit că s-a întâlnit cu Ana cu o seara înainte de tragicul atac de lângă Lacul Morii.
„Ne-am văzut cu Ana vineri, înainte de incident. Nu vreau să pun totul într-o zonă foarte emoțională, dar încercați să vă gândiți la complexitatea acestei tragedii. E ca și cum ai sta cu cineva la masă, să te uiți în ochii ei și a doua zi să nu-l mai vezi. Vestea a fost teribilă, cutremurătoare, nu mi-a venit să cred. Avea niște planuri, dar nu le va mai duce la final”, a spus Sorin Ioan Daraban, înainte de a intra la INML.
CITEȘTE ȘI: