O lampă UV, folosită accidental într-o sală plină de copii de grădiniță. Au fost imediat consultați de medici, iar unul a ajuns la spital cu conjunctivită
Copiii dintr-o grupă a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 20 din Iași au fost expuși razelor emise de lampa UV, folosită pentru dezinfecția sălii. Unul dintre aceștia, o fetiță de 4 ani, a ajuns inclusiv la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași cu conjunctivită la ambii ochi.
Atât conducerea grădiniței, cât și Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași au demarat anchete pentru a stabili ce s-a întâmplat și cine se face vinovat.
La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului de Copii „Sf. Maria” a ajuns o fetiță în vârstă de 4 ani, iar în urma consultării inițiale s-a stabilit că are conjunctivită la ambii ochi. „Copilul a fost consultat de medicul nostru de gardă și diagnosticat cu conjunctivită, declarativ, după ce a fost expus accidental la o lampă cu ultraviolete. Ulterior a fost dirijat la Spitalul de Neurochirurgie pentru un consult oftalmologic de specialitate”, a precizat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU și purtător de cuvânt al unității medicale.
Directorul grădiniței, Maria Oneaga, a precizat că niciunul dintre copii nu se află internat în spital, însă sunt copii care se află sub tratament la domiciliu. „Astăzi (n.red. joi) au fost prezenți 16 copii, toți sunt bine, o parte dintre ei sunt acasă, așteaptă să se vindece, o parte sunt sub tratament. Nu este în acest moment niciun copil în spital, am făcut și o ședință cu părinții. Ne interesează siguranța copiilor și cercetăm ce s-a întâmplat. Este un eveniment regretabil, a fost o întâmplare neintenționată, sperăm ca toți copiii să fie sănătoși și să se reîntoarcă la grădiniță”, a precizat Maria Oneaga pentru Gândul.
Între timp, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi a demarat o anchetă pentru a stabili cum s-a produs acest incident și urmează să fie aplicate inclusiv sancțiuni în funcție de rezultatele anchetei. „Din informaţiile transmise de unitatea şcolară, copiii dintr-o grupă au fost expuşi razelor emise de lampa UV din clasă. S-a constituit la nivelul unităţii o comisie de cercetare. Astăzi (n.red. joi), în unitatea şcolară, s-au deplasat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. În funcţie de rezultatele verificărilor, se vor aplica sancţiunile maxime care se impun şi pe care le prevede legislaţia”, au precizat reprezentanţii ISJ Iaşi.
Medicii spun că, în contextul pandemiei, lămpile UV au început să fie folosite tot mai des, însă acest lucru nu se face în prezența altor persoane în cameră. De asemenea, este necesar să fie respectate toate măsurile de siguranță impuse de producător „Lămpile cu ultraviolete sunt într-adevăr foarte utile ca să dezinfectăm aerul și suprafețele, le utilizăm și noi, însă nu trebuie să existe persoane în camera respectivă. Există risc de arsuri oculare, tegumentare”, a completat dr. Tamara Roșu.