O locomotivă a lovit remorca unui autotren în apropiere de Drobeta Turnu Severin
O locomotivă a lovit remorca unui autotren, luni dimineaţă, între două staţii de cale ferată din zona municipiului Drobeta Turnu Severin, se arată într-o informare a CFR Infrastructură. Nicio persoană nu a fost rănită în urma accidentului, însă un tren de pasageri a înregistrat a întârziat 70 de minute fiind blocat pe traseu din cauza incidentului.
„O locomotiva care circula izolata, surprinde și lovește, între Drobeta Turnu Severin Marfuri și Drobeta Turnu Severin Est, la Km. 358+200, remorca unui tir care se afla în gabaritul liniei CF.
Nu sunt victime omenești și nici alte pagube la linii sau instalații.
Până la retragere remorcii tirului, trenul R 9501 staționează temporar în Drobeta Turnu Severin Mărfuri”, se arată în comunicatul CFR Infrastructură.