Prima pagină » Actualitate » O mamă și cei șapte copii, în stare gravă la Satu Mare. S-au spălat cu un produs utilizat pentru curățat LÂNA

O mamă și cei șapte copii, în stare gravă la Satu Mare. S-au spălat cu un produs utilizat pentru curățat LÂNA

O mamă și cei șapte copii, în stare gravă la Satu Mare. S-au spălat cu un produs utilizat pentru curățat LÂNA
FOTO - Caracter ilustrativ: Shutterstock

O mamă și cei șapte copii ai săi au ajuns vineri, 5 ianuarie, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, după ce s-au intoxicat prin aplicarea externă a unei substanțe de uz veterinar, informează unitatea spitalicească.

”Azi, 5 ianuarie, s-au prezentat la UPU, intoxicaţi cu o substanţă de uz veterinar prin aplicare externă, o mamă cu 7 copii din mediul rural. După acordarea intervenţiilor de urgenţă, mama în vârsta de 37 ani şi un copil de 11 ani au fost internaţi pe secţia Terapie Intensivă, doi copii în vârstă de 9 şi 15 ani au fost internaţi pe secţia Pediatrie şi patru copii cu vârste de 5 ani, 7 ani şi două gemene de 3 ani au fost transferate la Pediatrie Cluj-Napoca”, precizează sursa citată.

Starea pacienților este monitorizată de medici.

Din primele informații, femeia și copiii s-au spălat cu un produs utilizat pentru curățat lâna de oi.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și