O mamă și fiul său AU MURIT după ce au căzut de pe un feribot, în Marea Baltică. Femeia sărise în apă, încercând să-și salveze copilul de la înec
O mamă și fiul său de 7 ani au murit după ce au căzut de pe un feribot care călătorea din Suedia spre Polonia, au precizat autoritățile, citate de Sky News.
Mama, cetățean polonez, a sărit peste bord în încercarea de a-și salva copilul, după ce acesta a căzut de pe vas în apele înghețate al Mării Baltice.
Băiatul ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, potrivit purtătorului de cuvânt al Administrației Maritime Suedeze, Jonas Franzen, citat de Digi 24.
Navele NATO au fost mobilizate în operațiunea de salvare, în cadrul căreia cei doi au fost extrași din apă cu ajutorul unui elicopter. Ei au fost transportați la un spital din Suedia, dar nu au mai putut fi salvați, au declarat autoritățile.
Moartea mamei și a fiului, care nu au fost încă identificați, a fost confirmată anterior de poliția poloneză.
Autoritățile au deschis o anchetă, au anunțat – vineri – procurorii suedezi, însă, cu toate acestea, nu a fost încă identificat niciun suspect.
Feribotul Stena Spirit a plecat din Karlskrona, în sudul Suediei, la aproximativ 500 km de capitala Stockholm.
Acesta se afla la jumătatea călătoriei spre Gdynia, pe coasta Poloniei, la aproximativ 450 km la nord de Varșovia, când a avut loc incidentul, au declarat oficialii.
Autoritățile investighează, de asemenea, o posibilă defecțiune a feribotului.
„În acest moment nu avem nicio informație dacă acest lucru s-a datorat unei defecțiuni a feribotului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Stena Line, Agnieszka Zembrzycka, pentru canalul polonez de știri TVN 24.
Poliția suedeză a lansat un apel către pasagerii polonezi, prin intermediul agenției de știri poloneze de stat PAP, solicitând informații care ar putea explica modul în care s-a produs tragedia.