Prima pagină » Actualitate » O mare multinațională, condamnată în Franța să plătească 50.000 de euro, după sinuciderea unei angajate

O mare multinațională, condamnată în Franța să plătească 50.000 de euro, după sinuciderea unei angajate

O mare multinațională, condamnată în Franța să plătească 50.000 de euro, după sinuciderea unei angajate

În scrisoarea de adio lăsat în urmă, femeia a indicat să s-a sinucis din cauza locului de muncă.

Justiția franceză a condamnat, luni, Carrefour la o amendă de 50.000 de euro pentru „ucidere din culpă”, după sinuciderea unei angajate în centrul țării, în 2017, scrie Mediafax.

Tribunalul penal Clermont-Ferrand a condamnat și un manager la 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru „hărțuire morală” și „ucidere din culpă”, dar l-a achitat pe directorul magazinului acuzat.

Carrefour trebuie să publice timp de o lună decizia instanței în toate supermarketurile sale din departamentul francez Puy-de-Dome.

Pedeapsa este mai mică față de cea solicitată de procuror, care la ședința din 27.01.2022 a cerut o pedeapsă de 100.000 de euro pentru Carrefour și 6 luni închisoare cu suspendare pentru manager.

Avocatul familiei victimei s-a declarat nemulțumit de decizia instanței. La ședință, apărarea a cerut chiar achitarea.

Viviane s-a sinucis în aprilie 2017

Pe 3 aprilie 2017, Viviane Monier, în vârstă de 46 de ani, și-a luat viața în Vollore-Ville.

Într-o scrisoare de adio, femeia, care lucra de 27 de ani în magazinul Carrefour din Thiers, a spus că hărțuirea morală de la muncă a împins-o spre gestul extrem.

Într-o altă hotărâre judecătorească, care în noiembrie a condamnat Carrefour pentru o „vină de neiertat”, se arăta că în supermarketul din Thiers, „de ani de zile” se cultivă un climat „toxic”, cu episoade de „favoritism” și „răzbunare” față de salariați.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și