O mașină a luat foc pe Autostrada Soarelui. Circulația este blocată
Circulația este blocată pe Autostrada Soarelui București-Constanța din cauza unei mașini care a luat foc.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că la kilometrul 205, pe A2 București-Constanța, pe sensul către litoral, traficul este blocat din cauza unui autoturism care a luat foc.
”Pe A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 205+900, sensul către litoral, traficul este blocat din cauza unui autoturism care a luat foc”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, la ora 8.40.
Nu au fost victime, precizează reprezentanții centrului.
Mașina a fost scoasă pe banda de urgență.
Autoritățile estimează că traficul va fi deblocat în scurt timp.
Pe 1 august, o altă mașină a luat foc și a ars ca o torță pe Autostrada Soarelui, în apropierea de Fetești, pe sensul de mers către București.