O nouă contestație a fost depusă la Curtea Constituțională, referitor la candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. În sesizarea la decizia BEC de acceptare a candidaturii fostului premier Victor Ponta, este menționată atât cetățenia onorifică oferită de Serbia, ca stat non-UE și non-NATO.
Candidatura independentului Victor Ponta a fost din nou contestată la CCR. Unul dintre motivele sesizării este legat de cetățenia onorifică din partea Parlamentului sârb, pe care politicianul a primit-o în 2018. Contestația poate fi consultată AICI.
„In data de 15 martie 2025, a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată de domnul A.O.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.24D/14.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Ponta Victor-Viorel și a semnului său electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr.1025F/2025, iar conținutul ei poate fi accesat aici.
Cauza se soluționează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 16 martie 2025, ora 16.30.”, a precizat instituția.
În decursul zilei de azi, Victor Ponta a anunțat pe Facebook că va renunța la cetățenia onorifică pe care i-a acordat-o Serbia.
„Având în vedere validarea candidaturii mele la funcția de Președinte și angajamentul meu de a pune doar ROMÂNIA PE PRIMUL LOC, am luat decizia de a renunța în mod oficial la cetățenia onorifică pe care am primit-o din partea Parlamentului și a poporului sârb în anul 2018.
Simt însă nevoia de a preciza următoarele:1. Înscrierea mea în cursa pentru președinția României presupune renunțarea la orice element din viața privată care ar putea afecta îndeplinirea sarcinilor constituționale. Sunt gata să îmi asum toate responsabilitățile și restricțiile care decurg din acest statut.
2. Nu există nicio interdicție legală privind candidatura cetățenilor români care au și cetățenia altei țări. Sunt mulți români care au dobândit cetățenia statului în care locuiesc și muncesc; dreptul acestora de a alege și de a fi aleși nu trebuie îngrădit doar pentru că au obținut o altă cetățenie. Susținerile reprezentantului AUR în BEC sunt evident netemeinice din punct de vedere legal și reprezintă o ipocrizie politică detestabilă, atâta timp cât afectează dreptul fundamental al cetățenilor români cu dublă cetățenie.
3. Iubesc și respect poporul vecin sârb: tradițiile, cultura, muzica, sportul, devotamentul religios și demnitatea de care a dat întotdeauna dovadă. România a avut mereu doar doi vecini buni: Serbia și Marea Neagră. Deși suntem vecini, nu am fost niciodată în conflict, iar sârbii ne-au înțeles și ne-au iertat pentru atitudinea liderilor politici români din 1998.
4. Am primit cetățenia onorifică (alături de alte personalități internaționale) în anul 2018 din partea Parlamentului și a Președintelui Serbiei, în semn de recunoaștere a eforturilor mele, în calitate de Prim-Ministru al României, pentru buna colaborare dintre poporul sârb și poporul român. A fost o mare onoare pentru mine și voi rămâne în continuare un prieten și admirator al poporului sârb.
5. Decizia de a renunța la cetățenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru mine, întotdeauna România va fi pe primul loc.
Dumnezeu să ne binecuvânteze poporul roman si poporul sarb deopotrivă!”
Citește și: