O nouă factură absurdă la energie electrică: Aproape 6.000 de lei pentru trei luni, la un apartament unde nu locuiește nimeni
„Moda” facturilor absurde la energie electrică nu dă semne să se retragă. Un locuitor din Sectorul 1 al Capitalei a rămas „mască” după ce a primit o factură de aproape 6.000 de lei pentru tei luni, la adresa locuinței soacrei sale decedate, în care nu stă nimeni din luna martie.
„Aceasta este factura trimisă de Enel pentru plata sumei de 5.900 de lei. Există un index vechi raportat, autocitire, apoi se vede un index nou care este aberant, consumul apare de 9 mii de Kilowati, este aberant”, a declarat Cornel Ionescu, pentru Digi24.
Bucureșteanul a primit factura la energie electrică pentru apartamentul în care nu locuiește nimeni din luna martie.
„Nu locuiește nimeni aici, nu avea sens să las un frigider în priză. Aici a locuit soacra mea, care a decedat la sfârșitul anului 2019. De atunci au fost muncitori care au renovat apartamentul. Noi nu locuim aici. Probabil în martie s-au terminat lucrările la apartament. De atunci apartamentul a fost gol. E vorba de un apartament de doua camere, care nu e unitate de producție…”, a mai spus omul.
Factura nouă este strigătoare la cer, față de cele anterioare: „Septembrie 2020 – 62,95 lei, octombrie 2020 – 36,47, decembrie – 38, ianuarie – 24 și ceva, februarie – 96 de lei. Începând din martie, valorile sunt negative pe facturile emise de Enel. În iulie, cei de la bloc ne-au anunțat că trebuie schimbate vechile contoare pe tot blocul și au pus un contor inteligent, a venit o echipa. Probabil ei când au scris cifra respectivă, au trecut o cifră aberantă. Este o părere pe care mi-am făcut-o în urma a două zile de stupoare”, a completat bărbatul.
Regularizare pentru trei luni
Factura nouă ar reprezenta o regularizare pentru 3 luni. Potrivit acesteia, s-ar fi consumat 3.000 kilowați pe lună. În condițiile în care, în medie, un român consumă 100 kilowați pe lună de energie electrică.
Furnizorul de energie electrică a precizat: consumul specificat în factură a apărut pentru că vechiul contor prezenta erori tehnice. În paralel, au pornit procesul de recalculare a indexului de demontare și a sumei de plată.
„Operatorul de distribuție a constatat că echipamentul care a înregistrat consumul specificat în factură prezenta erori tehnice, fiind înlocuit încă din luna iulie cu un contor inteligent, cu ajutorul căruia clientul poate avea un control mai bun al consumului lunar de electricitate. În paralel, s-a demarat și procesul de recalculare al indexului de demontare și, implicit, a sumei de plată”, transmite Enel.