O nouă TRAGEDIE la Pasajul Unirii a fost evitată, în ultimul moment, de polițiștii locali. Un șofer turc, cu o cisternă, a fost derutat de GPS

Publicat: 24 07. 2024, 23:25
Actualizat: 24 07. 2024, 23:26

This browser does not support the video element.

O nouă tragedie a fost evitată miercuri, în ultimul moment, de polițiștii locali din București. Ei au oprit la timp o cisternă plină cu combustibil care voia să treacă prin Pasajul Unirii, dar depășea înălțimea maximă admisă.

Șoferul, de origine turcă, venea dinspre Piața Universității și mergea spre Piața Unirii, iar aplicația GPS îl direcționase prin pasaj.

Din fericire, un echipaj de la Poliția Locală, amplasat chiar la intrarea în tunel, l-a observat la timp, iar agenții l-au îndrumat pe șofer pe traseul de la suprafață.

De când Pasajul Unirii a fost modernizat și redeschis circulației, pe 4 septembrie 2022, iar regimul de înălțime în interior a fost modificat, în zonă s-au produs mai multe accidente, amintește Euronews România.

Cel mai grav a avut loc la finalul anului 2022, când un autocar în care se aflau 47 de turiști greci a acroșat poarta de gabarit care s-a prăbușit peste vehicul. Un om a murit, atunci, iar alți 22 au fost răniți.

VIDEO – Euronews România/Facebook – PMB