O pacientă care trebuia operată pentru ocluzie intestinală s-a făcut bine în ambulanță… datorită GROPILOR din șosea

Publicat: 06 09. 2024, 23:35
Actualizat: 06 09. 2024, 23:39

This browser does not support the video element.

O pacientă care trebuia operată de urgență pentru ocluzie intestinală s-a făcut bine în ambulanță, pe drumul către spital. Chirurgul care urma să efectueze intervenția spune că gropile de pe șosea i-au făcut treaba.

Datorită zgâlțâielilor și vibrațiilor, obstacolul care bloca intestinul femeii s-a mișcat. Întâmplarea a avut loc pe Drumul Național 13, între Sighișoara și Brașov, însă nu este singura de acest fel.

Adela Bojan, în vârstă de 56 de ani, a ajuns marți la Spitalul din Zalău cu dureri crunte de burtă. La investigații, medicii au constat că are ocluzie intestinală – un obstacol îi bloca intestinul subțire și trebuia operată de urgență.

Femeia a cerut transferul la Brașov, unde se mai tratase și pentru alte afecțiuni. Pacienta a fost preluată de o ambulanță care a mers lin până la Târgu Mureș. Dar, pe DN13, între Sighișoara și Brașov au apărut hârtoapele.

„Drumul a fost așa zgâlțăitor, dar am simțit pe drum, am simțit că mi se eliberează zona asta aicea unde a fost problema. Am simțit că mi se eliberează și îmi vin gaze intestinale”, a povestit pacienta Adela Bojan pentru Știrile Pro TV.

Ajunsă după cinci ore la Brașov, femeia a fost din nou investigată, iar medicii au costatat cu suprindere că ocluzia dispăruse.

„Acel drum acidentat a făcut ca intestinele să se reașeze. Sedimentul acela care a blocat intestinul a putut să fie filtrat și să treacă mai departe si presiunea a scăzut în intestin și tranzitul s-a restabilit”, a declarat Bogdan Moldovan, medic chirurg.

Reacția ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu

Întrebat despre starea Drumului Național 13, care a făcut posibilă minunea, ministrul Transporturilor și-a păstrat atitudinea pozitivă.

„Habar n-am în acest moment cum arată acest DN, mă îndoiesc că ne aflăm în perioada în care DN-urile arată așa cum se descrie în ceea ce spuneți dumneavoastră, dar desigur că vom găsi tot timpul lucruri care pot să fie îmbunătățite. Dacă a scăpat cu viață, asta e cel mai important lucru”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

De cele mai multe ori, drumuriile proaste agravează starea pacienților, dar au fost și cazuri în care gropile și hârtoapele au ajutat. Medicii de la Ambulanța Brașov au și ei exemplul unui drum de țară plin de gropi.

Un alt medic povestește că a avut și el un caz în care drumul cu hârtoape s-a dovedit salvator. Atunci, tot datorită zgâlțâielilor, o femeie a scăpat de o piatră provenită de la bilă care îi amenința viața.

„Explicația este oarecum mecanică: gropile alea, prin zgălțieturile pe care le produc, au mișcat calculul care era acolo fixat și bloca scurgerea bilei și chestia asta a avut un efect pozitiv, să zicem, la pacienta mea”, a explicat Petre Botianu, medic chirurg la  Spitalul Clinic Județean Mureș.

Între timp, șoseaua respectivă, aflată în județul Mureș, a fost reparată.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV