Prima pagină » Actualitate » O pensionară din Bârlad, antivaccinistă convinsă, a murit de Covid-19 la ATI. Mai mult, femeia şi-a infectat toată familia

O pensionară din Bârlad, antivaccinistă convinsă, a murit de Covid-19 la ATI. Mai mult, femeia şi-a infectat toată familia

O pensionară din Bârlad, antivaccinistă convinsă, a murit de Covid-19 la ATI. Mai mult, femeia şi-a infectat toată familia
O pensionară din orașul Bârlad, județul Vaslui, a murit la secţia ATI a Spitalului din oraș Bârlad, fiind infectată cu noul coronavirus și având plămânii afectați în proporție de 90%. Femeia era împotriva vaccinării.
Ea era extrem de activă pe site-urile antivacciniştilor şi posta zilnic pe pagina personală mesaje împotriva vaccinării, sub lozinca ”Opriţi Vaccinarea”, potrivit Vremea Nouă.
Zilele trecute, însă, a fost internată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului din Bârlad, iar medicii au descoperit în urma analizelor că infecţia cu SARS-CoV-îi afectase plămânii în proporţie de peste 90%. A murit la scurt timp, fiind aproape în imposibilitatea de a mai respira.

La scurt timp, întreaga familie a pensionarei a început să manifeste simptomele specifice infectării cu noul coronavirus, iar testele efecuate au confirmat infectarea acestora.

Toţi au fost plasaţi în carantină la domiciliu, cu forme medii ale bolii, printre care se numără şi mama femeii decedate, care are peste 80 de ani. Niciunul dintre ei nu este vaccinat.

Un număr de 40 de vasluieni au pierdut lupta cu virusul în intervalul 7 – 11 octombrie, iar dintre aceştia doar unul nu era vaccinat. Un bolnav de covid a fost găsit decedat în casă, iar un pacient a murit în ambulanţă.

La Spitalul de Urgenţă din Bârlad sunt internate în prezent aproape 300 de persoane pe secţii şi 21 la Terapie Intensivă. Alte 2.157 de persoane infectate sunt izolate la domiciliu.


Vă recomandăm și: