O persoană încă neidentificată a murit într-un incendiu la Căminul militar „Sălaj” din București. Alți trei locatari, dintre care doi copii, la spital
Un bărbat a fost găsit decedat de forțele de intervenție în urma unui incendiu care a izbucnit vineri dimineață la Căminul militar de garnizoană „Sălaj” din București, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alte trei persoane au suferit intoxicații cu fum și au fost duse la spital. Potrivit Poliției Capitalei, două dintre acestea sunt copii, de 4 și 8 ani.
La Căminul militar de garnizoană „Sălaj”, situat pe strada Năsăud, București, a izbucnit, vineri în jurul orei 10.30, un incendiu în unul dintre apartamentele de la etajul 4 al clădirii, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, a transmis MApN.
Pentru stingerea incendiului, care se manifesta cu violență, a intervenit, într-o primă fază, personalul propriu al unității de cazare și a fost solicitată, prin serviciul 112, intervenția forțelor ISU București-Ilfov. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11.10.
Pe timpul intervenției a fost descoperită în apartament o victimă de sex masculin, decedată, a cărei identitate urmează a fi stabilită. În apartamentul respectiv era cazat permanent un salariat civil al MApN.
Locatarii căminului au fost evacuați în siguranță. Trei dintre aceștia au manifestat simptome de intoxicare cu fum, fiind transportați cu ambulanțele la cea mai apropiată unitate spitalicească, pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au scos trei persoane blocate în imobil
Poliția Capitalei a precizat că, în urma apelului de urgență primit privind incendiul la un imobil din Sectorul 5, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și mai multe autospeciale de pompieri, din cadrul ISU-BIF, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, la unul dintre etaje observându-se fum dens. Astfel echipaje de poliție din cadrul Secțiilor 17, 18 și 19 Poliție au acționat cu promptitudine, fiind stabilit un perimetru de siguranță în acest sens.
„Întrucât prioritar era evacuarea persoanelor aflate în clădire, la acel moment, mai mulți polițiști au intervenit de urgență și au evacuat trei persoane, de la un etaj superior, 2 copii, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, precum și o femeie, blocate în interiorul apartamentului. Polițiștii au scos persoanele în siguranță, din imobil, fiind preluate de echipajele de prim-ajutor prezente la fața locului și transportate la două unități medicale, pentru îngrijiri de specialitate”, au anunțat polițiștii.
Potrivit acestora, în interiorul unui alt apartament a fost găsit și un bărbat, iar ulterior, cadrele medicale au constatat decesul acestuia.
MApN a precizat că acest caz este anchetat sub coordonarea Parchetului militar, iar comandantul Comandamentului Garnizoanei București a numit o comisie de cercetare a circumstanțelor producerii acestui incident.