O proprietară a descoperit că o femeie locuiește sub casa ei. Apoi a aflat adevărul: Cine este intrusa, de fapt

Publicat: 03 10. 2024, 16:32
Descoperirea facuta de o femeie

O femeie din America a trăit șocul vieții când a descoperit că trapa care ducea sub casa ei era descuiată. Descoperirea pe care a făcut-o apoi i-a dat fiori reci pe șira spinării. Ea și-a spus întreaga poveste pe platforma Reddit și pe YouTube.

Prin urmare, intrând în ceea ce poate fi numită o pivniță, a descoperit că nu erau pânze de de păienjeni, plus alte obiecte, precum un rucsac. Așa și-a dat seama că cineva locuiește în casa ei.

„Sunt plecată destul de mult de acasă. Am un job de zi și obișnuiesc să refac cimitire vechi, ca și hobby. Așadar, sunt plecată chiar și 12 ore pe zi uneori. Când ajung acasă, de obicei sunt foarte obosită și dorm adânc”, spune proprietara.

Femeia a povestit apoi că i-a lăsat persoanei străine un bilet și niște bani, în ideea ca persoana care i-a invadat locuința să vină la ușa ei și să stea față-n față, fapt care s-a și întâmplat în cele din urmă.

Cine era intrusa

Și așa a aflat proprietara cine anume locuiește în casa ei, în afară de ea.

„Numele ei este Gaby și are peste 40 de ani. Ea a spus că doarme acolo ocazional, poate o dată sau de două ori pe lună. Ea a spus că nu folosește flacăra acolo și că, de obicei, doar își păstrează lucrurile acolo. Și-a cerut scuze că nu a întrebat„, a povestit femeia pe platforma Reddit.

Din discuția lor, proprietara a aflat că Gaby, căci așa o cheamă pe intrusă, are probleme de sănătate mintală și nu își permite să locuiască cu cineva. În ciuda faptului că primește sprijin pentru persoanele cu dizabilități, acest venit nu îi este suficient să își permită o chirie. În plus, Gaby au și antecedente penale, deoarece, în trecut, a furat mâncare.

Acest lucru o împiedică să obțină un loc de muncă și a rămas pe drumuri de aproape trei ani.

„Familia ei știe unde este, dar nu știu cum să o ajute. Are un telefon pentru care ei plătesc”, a explicat proprietara.

Femeia a mai spus că a luat legătura cu o prietenă, care obișnuiește să ofere ajutor oamenilor fără locuințe.

SURSA FOTO
Reddit