O româncă a forțat poarta de intrare a Poliției Municipale din Rosarno, o localitate din regiunea Calabria, și a distrus-o apoi cu o lopată. Femeia a pătruns în birouri, dărâmând ghivece, spărgând geamuri și deteriorând mobilierul și obiectele de pe mobilier, scrie presa italiană.
Românca, în vârstă de 30 de ani, era sub influența alcoolului și probabil a drogurilor, după o ceartă cu un tânăr african, prietenul ei. Bărbatul se pare că a încercat să o descurajeze să facă gestul necugetat, doar că femeia s-a înarmat cu o lopată și s-a îndreptat spre sediul poliției locale, potrivit gazzettadelsud.it.
Mai întâi a forțat poarta de intrare, apoi, folosind lopata ca pe un berbec, a spart ușa din față și a intrat în birouri, răsturnând ghivecele de flori, spărgând geamurile și deteriorând mobilierul. Apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, s-a întins pe o canapea și a adormit. Alarma s-a declanșat ieri dimineață la ora 7.30, când ofițerii și comandantul Domenico Martino au intrat în sediu pentru a-și face datoria, potrivit gazetaromaneasca.com
Trezindu-se, femeia a încercat să fugă pe fereastră, dar a fost prinsă și arestată. Românca a fost dusă de polițiști la camera de urgență a spitalului Polistena pentru că acuza dureri, însă medicii nu au constatat nicio patologie care să poată fi atribuită unei bătăi sau unui traumatism rezultat dintr-o eventuală încăierare.