O româncă, în vârstă de 56 ani, găsită MOARTĂ, într-o clădire părăsită de lângă Roma. Principalul suspect este un român, fost campion de kick-boxing
Tragedie în Italia, chiar în apropierea capitalei, Roma, unde trupul neînsuflețit al unei românce, în vârstă de 56 de ani, a fost descoperit într-o clădire abandonată. Principalul suspect este tot un român, fost campion de kick-boxing. Acesta se află, la acest moment, în arestul poliției.
O femeie, de origine română, în vârstă de 56 de ani, a fost ucisă în apropierea unei gări din localitatea Civitavecchia, lângă Roma, Italia. Principalul suspect este un bărbat român, în vârstă de 41 de ani, fost campion de kick-boxing.
O persoană fără adăpost i-a auzit pe cei doi certându-se, apoi a descoperit-o pe femeie fără suflare, notează Fanpage. Autoritățile s-au deplasat imediat la fața locului.
În urma cercetărilor, polițiștii au reținut un român în vârstă de 41 de ani, ca principal suspect al crimei. Presupusul criminal și victima avuseseră o relație amoroasă, de-a lungul căreia s-au înregistrat mai multe acte de violență domestică. Ca urma a episoadelor agresive din partea bărbatului, acesta era obligat să poarte brățară de monitorizare și să păstreze o distanță de cel puțin 500 de metri față de victimă.
Deși românca avea la dispoziție un telefon român, prin care ar fi putut alerta carabinierii, la momentul atacului, dispozitivul, ce i-ar fi putut salva viața, nu se afla asupra ei.
Potrivit primelor informații, femeia avea pe trup urme de violență, strangulare și alte leziuni, semn că decesul a fost cauzat de loviturile primite.
La acest moment, românul se află după gratii și urmează să se prezinte în fața judecătorului, pentru a-și afla sentința.
FOTO: Pixabay
Citește și:
Maria Campai, românca ucisă în Italia, a fost ÎNMORMÂNTATĂ în orașul ei natal din România