O româncă din Pitești își anunță CANDIDATURA pentru Parlamentul Austriei: „Vreau să fiu o voce a românilor de aici”
Ramona Miletic, româncă stabilită în Viena de 15 ani și viceprimar al districtului Simmering de patru ani, își va încerca norocul în alegerile legislative austriece din 29 septembrie. Miletic va candida pentru un loc în Consiliul Național, camera inferioară a Parlamentului Austriei.
În districtul Simmering din Viena, unde Ramona Miletic îndeplinește funcția de viceprimar, locuiesc aproximativ 100.000 de persoane, dintre care 6.000 sunt români.
Originară din Pitești, Miletic a fost aleasă viceprimar în noiembrie 2020 și a fost reconfirmată pentru un al doilea mandat în octombrie 2020, după ce a fost consilier local al Primăriei sectorului 11 din Viena.
Membră a SPÖ (Partidul Social Democrat din Austria) de peste 11 ani, Miletic se pregătește acum pentru a aduce reprezentarea românilor în Parlamentul Austriei.
„Candidez la alegerile legislative deoarece îmi doresc să fiu o voce a românilor de aici în Parlamentul Austriei. Vreau să fiu de asemenea o voce a oamenilor de rând. Consider și că sistemul de sănătate din Austria ar trebui îmbunătățit, să nu fie împărțit în două, pentru cei care își permit o consultație privată la doctor și pentru cei care nu își permit.
Aș vrea ca pentru toată lumea să fie aceleași beneficii medicale, fără discriminare. Un alt obiectiv ca și candidat pentru Consiliul Național din Parlamentul Austriei este asigurarea de salarii echitabile pentru toată lumea.
Aderarea României la Schengen, punctul central
O altă problemă: Produsul Intern Brut a scăzut foarte mult în Austria comparativ cu România. Conform datelor Comisiei Europene legat de evoluția PIB-ului în ultimii cinci ani, Austria este undeva la coada clasamentului, în timp ce România este pe locul cinci privind creșterea PIB în Europa.
Sunt scumpiri în Austria, chiriile au crescut,” a declarat Ramona Miletic pentru Adevărul.
Miletic și colegii săi din SPÖ susțin ferm intrarea României în Schengen. „Românii sunt foarte bine văzuți la Viena și în Austria, sunt bine integrați, sunt oameni foarte harnici și serioși. Românii din districtul Simmering sunt implicați inclusiv în activități culturale,” a adăugat Miletic.
În prezent, Ramona Miletic lucrează ca șef de birou într-o companie de construcții din Viena. În România, Miletic a avut o carieră în domeniul construcțiilor, ocupând funcția de director de achiziții într-o companie din Pitești.
După ce și-a cunoscut viitorul soț în urmă cu 15 ani, când acesta lucra la Pitești, cei doi au decis să se stabilească la Viena. Ramona a început imediat cursuri intensive de limba germană și, după doi ani, a găsit o slujbă în domeniul construcțiilor în capitala Austriei.