O șoferiţă a virat fără să se asigure și a provocat un ACCIDENT cu opt răniți, în apropiere de Timişoara

Publicat: 22 09. 2023, 22:55
Sursa FOTO: Caracter ilustrativ

Opt persoane au fost rănite, vineri, într-un accident provocat de o șoferiță care a virat brusc, în timp ce o autoutilitară se afla în depăşire regulamentară. Evenimentul rutier a avut loc pe DN6, în apropiere de Timişoara, pe sensul de mers spre localitatea Biled.

Răniţii au fost duşi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

„O femeie, de 42 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timişoara, spre Biled, iar la un moment dat a efectuat viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un bărbat, de 24 de ani, care circula în acelaşi sens de mers şi era angajat în efectuarea unei depăşiri regulamentare. În urma evenimentului au rezultat opt victime: conducătoarea auto, conducătorul autoutilitarei şi șase pasageri ai acestuia, cu vârste cuprinse între 28 şi 54 de ani”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiş.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa FOTO: Facebook