Prima pagină » Actualitate » VIDEO | O stradă din Mărășești s-a surpat, la un an de la reabilitare. Ce spune primarul localității

VIDEO | O stradă din Mărășești s-a surpat, la un an de la reabilitare. Ce spune primarul localității

O stradă din zona centrală a localității Mărășești, din județul Vrancea, s-a surpat pe o distanță de 70 de metri. Artera fusese reabilitată anul trecut și chiar și recepționată.

Este vorba despre strada Democrației, care a fost deja închisă circulației. Primăria spune că strada arată acum ca după război din cauza unei avarii la rețeaua de alimentare cu apă.

Strada respectivă fusese  reabilitată într-un proiect început în 2019, iar recepția a fost făcută în iulie 2021. Lucrarea este încă în garanție, astfel că administrația locală a cerut constructorului să repare stricăciunile.

„În cursul zilei de 4 august, am întrunit o comisie alcătuită din reprezentanţi ai constructorului, proiectantului şi ai societăţii care se ocupă cu serviciul de apă şi canal şi ne-am deplasat în teren. S-a ajuns la concluzia că această surpare în carosabil s-a produs din cauza infiltraţiilor de apă de la un branşament smuls din mufa de legătură. Bănuim noi că a mai fost intervenit asupra acelui branşament o dată şi acum s-a smuls din nou. Apa a curs şi, neavând consumator, pentru că la punctul unde se livra apă nu stă nimeni în momentul de faţă, în timp s-au produs tasări ale solului. Din cauza asta s-a produs surparea. Comisia a stabilit termene, pentru a vedea cum se poate remedia situaţia în cel mai scurt timp”, a declarat arhitectul şef al oraşului Mărăşeşti, Pascaru Felician, citat de Digi 24.

Societatea care se ocupă cu serviciul de apă şi canal din Mărăşeşti, CUP SA, intervine pentru remedierea acestei situaţii.

„În această dimineaţă (joi – n.red), reprezentanţii CUP SA Sucursala Mărăşeşti s-au deplasat pe strada Democraţiei din localitate, pentru a analiza cauzele care au condus la surparea unei părţi a carosabilului. Au constatat că această situaţie neplăcută a survenit în urma unor lucrări de compactare executate anterior la trama stradală, fie de către municipalitate, la momentul modernizării suprafeţei asfaltice, fie de către executantul reţelelor de gaze. La data respectivă, unul dintre branşamentele de apă existente între cele două trasee, cel de apă şi cel de gaze, a fost smuls parţial, iar acest fapt a condus la producerea unor infiltraţii minore în stratul de nisip şi pietriş. Ulterior, acest strat de sub carosabil s-a măcinat şi a condus la situaţia prezentă”, se arată într-un comunicat al CUP SA.

FOTO & VIDEO: Ziarul de Vrancea

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani