Prima pagină » Actualitate » O tânără a născut pe neașteptate la bordul unui avion, fără să știe că era însărcinată

O tânără a născut pe neașteptate la bordul unui avion, fără să știe că era însărcinată

O tânără a născut pe neașteptate la bordul unui avion, fără să știe că era însărcinată

O tânără a născut la bordul unui avion al companiei KLM, fără să știe că era însărcinată. Femeia își rezervase un loc pe ruta Ecuador – Amsterdam săptămâna trecută, însă zborul a venit cu o surpriză neașteptată, a anunţat spitalul olandez care a tratat-o pe pasageră.

Cu câteva ore înainte de aterizarea de miercuri, femeia a acuzat dureri de abdomen şi a mers la toaletă. Acolo, după câteva scurte contracţii, a dat naştere unui băieţel, a precizat spitalul Spaarnse Gasthuis, adăugând că tânăra nu avea nicio idee că era însărcinată. În avion se aflau doi medici şi o asistentă din Austria, care au putut să ofere asistenţă.

Potrivit spitalului, femeia şi-a botezat micuţul Maximilian, după numele uneia dintre persoanele care i-au venit în ajutor. Tânăra a fost transportată la spital după ce a aterizat pe Aeroportul Schiphol. Atât mama, cât şi bebelușul se simt bine, a informat Spaarnse Gasthuis, care a aranjat şi actele necesare pentru ca femeia să îşi poată continua călătoria spre Madrid, aşa cum era planificat iniţial. Compania aeriană a confirmat întâmplarea pentru agenţia de presă ANP și pentru cotidianul NL Times.

 

Citește și